Înapoi la categorie

Laura Boghiu, Visuri la Cheie: După fiecare încercare grea, apar întotdeauna și momentele frumoase. Trebuie să credem că… totul va fi bine!

AccesoriiDesign & TehnologieEvenimenteExperiențeFrumusețeLifestyleModăPovești

Laura Boghiu, cea mai nouă membră a familiei Visuri la Cheie de la Pro Tv, a reușit să se integreze perfect în emisiune, mai ales că este vorba despre un proiect în care factorul emoțional are o însemnătate aparte. Poate acesta a fost motivul pentru care, încă de la început, Laurei i-a fost, în egală măsură, atât foarte greu, cât și foarte ușor să interacționeze cu cei din jur. Îi place să fie înconjurată de oameni, adoră să fie o persoană sociabilă și este conștientă că această pandemie va schimba ceva în fiecare dintre noi. Dar, în același timp, este convinsă că lucrurile importante din viața noastră vor căpăta o cu totul altă însemnătate în momentul în care restricțiile vor trece.

Te-ai alăturat anul trecut echipei Visuri la Cheie, în calitate de arhitect și designer de interior. Este o emisiune care pune mare accent pe latura emoțională a proiectelor, întrucât cei care beneficiază de ele sunt, de cele mai multe ori, cazuri sociale deosebite. Cum ai reușit să faci față acestui val de emoții din cele mai puternice, mai ales că ele au fost dublate de o premieră – apariția ta în fața telespectatorilor?

Mă bucur foarte mult că fac parte din acest proiect minunat, că am ocazia să cunosc oameni frumoși, cu povești de viață nemaiîntâlnite. Mi-a fost greu la început (îmi este și acum ☺), chiar dacă mereu mi s-a spus să fiu naturală. Nu e ușor să vezi o familie care plânge de fericire când te vede sau de tristețe când îți povestește prin ce a trecut. În primele episoade, îmi aduc aminte că mergeam cu un nod în gât de emoție și încercam să par stăpână pe situație, chiar dacă pe interior tremuram. Le mulțumesc mult colegilor mei care m-au susținut și m-au ajutat enorm prin discuțiile pe care le-am avut. De asemenea, le mulțumesc celor din producție că sunt răbdători ☺. Datorită lor am învățat să mă cunosc mai bine, să dau frâu liber sentimentelor și gândurilor pozitive.

Știm că ai o soră geamănă care împarte cu tine aceeași pasiune pentru arhitectură, având împreună o companie de profil. Cum vă împărțiți responsabilitățile în cadrul firmei, astfel încât atât proiectele, cât și relația cu cei care vă sunt clienți, să vă întărească legătura și să maximizeze rezultatele?

Pentru noi a fost mai mult o joacă toată nebunia asta cu un birou de arhitectură. La început am fost trei fete în firmă: eu, sora mea geamănă și cu cea mai bună prietenă a noastră, Ana. A început totul la un pahar de vin, într-o vineri seara. Îmi aduc aminte perfect. Câteva luni mai târziu, aveam firma înființată și proiecte în lucru, ceea ce ne-a confirmat nouă că a fost o decizie foarte bună ☺. Pe parcurs, am rămas în firmă doar eu cu sora mea. Chiar dacă suntem gemene, suntem două firi foarte diferite. Avem stilul de lucru similar, dar în ritmuri total diferite, motiv pentru care majoritatea proiectelor sunt individuale. Rezultatele au fost și sunt mult mai bune de când am luat decizia asta: mai mulți clienți, mai multe proiecte și… prieteni noi, de ce nu?! ☺

În momentul în care primești brief-ul de la un client, care sunt întrebările sau lucrurile care te interesează ulterior, astfel încât proiectul pe care îl vei propune să fie ceea ce își dorește persoana care te-a contactat pentru un proiect de amenajare interioară?

Dintotdeauna am încercat ca de la primele întâlniri și discuții cu beneficiarii să îmi dau seama ce își doresc, care va fi finalitatea. Îmi place să vorbesc cu cât mai mulți membri din familie, să îmi povestească fiecare ce își dorește. Mă uit la stilul vestimentar, îi las să-mi spună cu ce se ocupă și ce le place să facă în timpul liber. E important ca și ei să știe ce-și doresc. Se întâmplă de multe ori să se lase pe mâna arhitectului (ceea ce pare ideal, știu). Dar dacă nu ți-au povestit suficiente lucruri despre ei se poate întâmpla să le faci ceva total diferit de gusturile lor. Fiecare dintre noi ne imaginăm, cât de cât, locuința ideală, chiar dacă nu reușim să explicăm în cuvinte.

Care este cea mai importantă prejudecată de care te-ai lovit până acum în viață și cum ai reușit să gestionezi această situație?

Vrei, nu vrei, în momentul în care cunoști persoane noi, îți formezi o părere despre ele: bună sau rea. Exact asta făceam și eu, chiar dacă se întâmpla să greșesc. Am încetat să-mi mai formez opinii despre alții când am realizat că o mare parte dintre prietenii mei buni mi-au fost antipatici la început și viceversa. Aparențele înșală de cele mai multe ori.

E normal să avem un scut de protecție în jurul nostru și să arătăm doar ce vrem noi să se vadă, chiar dacă nu suntem pe placul tuturor. Durează până ajungi să cunoști o persoană, să îți dai seama dacă vrei să facă parte din viața ta. Prieteni am mulți, dar prietene de-o viață am câteva care știu că, indiferent de ce se va întâmpla, vor fi acolo pentru mine și eu pentru ele. Fac parte din familie. Calitate, nu cantitate.

Ce înseamnă pentru tine stilul personal? Vorbim aici de ținute, accesorii, culori, precum și alte elemente care pot contura personalitatea unei persoane și care îi oferă un caracter de originalitate, un deziderat care devine din ce în ce mai greu de atins în zilele noastre.

Sincer, nu cred că mă încadrez într-un stil vestimentar anume. Mă îmbrac destul de simplu, fără prea multe imprimeuri. În viața de zi cu zi, de cele mai multe ori, mă veți vedea într-o pereche de jeans, un tricou sau hanorac și adidași. Sunt de părere că trebuie să te simți bine în hainele pe care le porți. Poți purta niște haine banale la prima vedere, dar să arate impecabil, dacă le accesorizezi cu o curea, o pereche de cercei, chiar și cu geanta. Îmi place mult să port tocuri, dar mi-ar fi imposibil să merg zi de zi în pantofi, având în vedere că ajung destul de des pe șantier ☺. Am un accesoriu la care nu pot renunța, un ceas de la tata, care este nelipsit de pe mâna mea.

Ne aflăm într-o perioadă complicată, în care foarte mulți dintre noi sunt nevoiți să lucreze de acasă sau, cel puțin, să petreacă mult mai mult timp în propria locuință. În esență, casele în care locuim au fost gândite pentru a ne petrece câteva ore pe zi, întrucât aveam o dinamică mai mare în perioadele în care trăiam mai mult timp în afara locuinței. Cum ne putem adapta căminul în această perioadă, astfel încât viața să devină mai confortabilă, chiar dacă petrecem 24 de ore din 24 în casă?

Putem începe prin a face curățenie prin toate dulapurile și dressing-urile din casă, pentru a ne elibera de toate lucrurile nefolositoare. Sigur ne vom simți mult mai bine când vom avea o casă mai aerisită. Nu mi-am imaginat că pot sta atât de mult în casă. Eu obișnuiam să ajung acasă și să mă bag direct în dormitor. Restul locuinței era neatinsă în proporție de 80% din timp. Acum nu mai pot face lucrul ăsta. Mi-am propus să-mi schimb câteva lucruri prin casă, să mă simt eu mai bine. Toate spațiile din locuință trebuie să ne mulțumească si să ne dea o stare de bine. Puteți muta piese mici de mobilier dintr-o parte în alta a camerei, să vă creați un colțișor de citit sau un spațiu de lucru mai prietenos și veți observa cât de mult se va schimba atmosfera. Trebuie să ne adaptăm în această perioadă și vom putea doar dacă ne simțim confortabil în propria locuință. Așa că treceți la treabă ☺!

Viața socială a fiecăruia dintre noi este foarte importantă, pentru că ne definește felul de a fi și ne completează stare de bine. Cum reușești acum să îți menții o viață socială activă, în condițiile în care pandemia noului coronaviurs ne-a limitat la un nivel neîntâlnit capacitatea de a ne interacționa cu cei din jur?

Sunt mulțumită că, de când stau acasă, vorbesc mai mult cu toți prietenii mei. Sunt zeci de aplicații prin care poți vorbi video, în conferință sau individual și lucrul acesta mă bucură mult. Înainte nu reușeam să vorbesc des cu ei pentru că eram toți ocupați în timpul săptămânii cu diverse activități ale jobului și, oarecum, neglijam familia, prietenii. Acum avem timp din belșug să povestim mai multe, să râdem, să ne bem cafelele împreună, virtual bineînțeles, și avem timp și să lucrăm.

În contextul actual, care crezi că este definiția luxului? Și care este diferența față de definiția pe care ai fi dat-o luxului acum un an?

Luxul… te gândești la ceva material când auzi acest cuvânt. Dintotdeauna am considerat un lux să fii sănătos în primul rând, să fii înconjurat de oameni pozitivi, să poți să călătorești în toată lumea asta și să ai parte de aventuri unice în viață. Acum luxul se limitează la a avea un acoperiș asupra capului, să FIM SĂNĂTOȘI, să petrecem cât mai mult timp alături de familie și prieteni, pentru că într-o secundă se poate schimba totul. De-abia după ce pierzi aceste momente, le conștientizezi și le vei regreta. #stămacasă.

Încercăm să găsim în orice eveniment nefast din viața noastră și o latură pozitivă, trebuie să facem acest lucru. Cum crezi că se vor comporta oamenii, atât în relațiile interumane, cât și la nivel global, după ce această pandemie va deveni istorie?

Am senzația că trăim într-un film, care a intrat mult prea rapid în scenele de groază. Cred că această pandemie ne va schimba pe toți din multe puncte de vedere. Probabil vom fi mult mai atenți ce atingem, nu ne vom mai îmbrățișa și pupa cu toată lumea. Se va pastra inevitabil o distanță socială. Cred că abia acum realizăm cât de ușor ne putem îmbolnăvi doar de la o simplă atingere a unui obiect. Dar cum, după fiecare încercare grea, apar momentele frumoase, trebuie să fim pozitivi și vom vedea că… totul va fi bine!

Galerie foto