Gabriel Coveșeanu este actorul care iubește scena dar care a ajuns, din funcția sa de director la Teatrul Ion Creangă, să se asigure că managementul eficient poate să ofere spectacole de calitate celor mici și nu numai. Vorbește cu drag de noul său proiect de la Prima Tv și crede că oamenii sunt cei care sfințesc locul, mai ales dacă este vorba de divertisment, un domeniu atât de drag lui. În prezent, Gabriel Coveșeanu prezintă, de luni până vineri, de la 19.30, și duminica, de la aceeași oră, alături de Diana Bart, Flash Monden la Prima Tv, postul de televiziune care împlinește, în decembrie, 24 de ani de la prima emisie.
Te-ai născut la București și ai prins anii copilăriei la începutul anilor ’80, atunci când Capitala începuse să sufere transformări radicale. Ce îți mai amintești din acea perioadă?
Un oraș liniștit, frumos. Fără trafic, fără claxoane, cu oameni calmi și zâmbitori. Am avut o copilărie foarte frumoasă în București, de care îmi amintesc cu drag.
Cum a fost perioada școlii pentru elevul Gabriel Coveșeanu? Ce materii îți plăceau?
Ca orice copil, făceam năzbâtii, uneori nu îmi plăcea școala. Mergeam însă cu drag la întâlnirea cu colegii mei de trăznăi☺. Îmi plăceau disciplinele realiste, am terminat Gheorghe Lazăr. Matematica și fizica erau preferatele mele.
Ai spus, într-un interviu, că te-ai decis să urmezi cariera de actor în jurul vârstei de 16 ani. Până atunci ce ți-ai dorit să ajungi, era vreo meserie care te atrăgea?
Am vrut să îmbrac haina militară pe la 14 ani. Nu mă calificam, însă. Apoi, am cochetat cu ideea de a fi medic. Într-un final, mi-am descoperit pasiunea pentru actorie și iată-mă aici.
Mai întâi a fost teatrul și, apoi, televiziunea. Ai trecut prin cele mai importante posturi din țara noastră, în diferite roluri în cadrul unor emisiuni. Și totuși ai rămas fidel unui singur gen – divertismentul – acolo unde aduci bucurie în casele oamenilor. Cum a fost trecerea de la un colectiv la altul, de la o emisiune la alta?
Foarte lină. Sunt o persoană adaptabilă, sociabilă și asumată. Alegerea de a veni la Prima Tv a fost una naturală. Cunoșteam postul TV, mi-era familiar formatul emisiunii, o știam și pe Diana. Am ales și am făcut tare bine. Suntem o echipă care s-a închegat într-un timp scurt, telespectatorii m-au primit cu bine, audiențele sunt bune.
De puțin timp, ai devenit co-prezentator al emisunii “Flash Monden” de pe Prima Tv. alături de Diana Bart. Ce înseamnă pentru tine această nouă provocare?
Am trecut de faza de provocare, acum este o realizare☺. Și realitatea mea de zi cu zi. Mă întâlnesc cu telespectatorii de luni până vineri, de la 19:30, la Prima Tv și duminica. Adică, foarte des. Bunii mei sunt tare buni cu mine, îmi trimit mesaje, mă urmăresc. Iar cu Diana lucrul este foarte ușor, totul vine natural.
În Statele Unite sunt unele dintre cele mai renumite show-uri de divertisment, unele fiind în topul audiențelor de zeci de ani. Ai vreun model care te inspiră, la felul în care interacționează cu publicul și reușește să îl țină aproape timp îndelungat?
Deja vorbim de altă ligă. Show-urile din SUA au în spate investiții majore și o armată de angajați. Îmi place Jimmy Fellon, mi-a plăcut Letterman, nici Ellen nu e de lăsat. Însă, dacă mă uit la noi, cred că și Florin Călinescu se descurcă foarte bine la întreținut și ținut audiența ;).
Din 2018, în urma unui concurs, ai devenit director al Teatrului “Ion Creangă”, după mai bine de 20 de ani petrecuți pe scena acestei instituții. Ce s-a schimbat din momentul în care a trebuit să îmbini actul managerial cu cel artistic?
Eu. Am început să citesc mult, să mă specializez în management, să înțeleg ce e dincolo de actul artistic de pe scenă. Și e multă muncă în fiecare zi ca să reușești să faci un teatru precum Ion Creangă să meargă. Pandemia a fost o mare provocare, am căutat soluții să fim alături de spectatorii noștri, ne-am adaptat din mers, ne-am tehnologizat. Îmi e dor, uneori, să urc pe scenă, dar, recunosc, îmi place și această postură, cea din care le asigur colegilor actori confortul de care au atâta nevoie.
În acest moment, ai de gestionat atât cariera și provocările din televiziune, cât și cele legate de instituția pe care o conduci. Dar poate cel mai important rol al tău este cel de tată și de soț. Cum reușești să îmbini aceste activități zi de zi, astfel încât să existe un echilibru continuu între acestea?
Familia e cea care contează cel mai mult. Petrecem timp împreună, mergem în vacanțe, ne jucăm, facem lecțiile. E normal pentru orice părinte sau soț să îmbine viața de familie cu cea profesională. Există timp în 24 de ore pentru toate ;).
După o perioadă de acalmie, urmează iarăși vremuri complicate din prisma pandemiei care ne afectează pe noi toți. Cum crezi ca va reacționa publicul de teatru în fața acestor noi provocări, după mai bine de un an și jumătate de incertitudini, de multe ori spectatorii fiind nevoiți să renunțe la această formă de cultură?
Spectatorii își doresc să vadă teatru. Mai ales cei mici, care au nevoie să iasă din casă, să socializeze, să se distreze împreună. Așa că mergem înainte. Cu curaj, cu determinare, cu dorința de a le oferi un act cultural în condiții de maximă siguranță. Sunt convins că, orice vremuri am trăi, dragostea pentru teatru nu va muri!