Damian Drăghici este, probabil, unul dintre cei mai carismatici artiști ai României, având o solidă carieră internațională și dovedind o exuberanță unică atunci când se află pe scenă. Provenit dintr-o familie de artiști, a iubit muzica de mic și a ales naiul ca fiind forma sa de exprimare muzicală. Astăzi, la vârsta de 52 de ani, își trăiește viața la fel de intens ca la 25 de ani și crede că interacțiunea cu oamenii este cea care îl ajută în viață și în carieră, pentru că numai așa poate învăța lucruri noi și se poate autodepăși.
Știm că proveniți dintr-o familie de artiști, iar muzica v-a urmărit de mic, încercând diferite instrumente muzicale până să vă opriți la nai, în jurul vârstei de zece ani. Cum de v-a fascinat acest instrument, copil fiind?
Naiul face parte din tradiția familiei mele de mult timp. Fănică Luca, străbunicul meu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți naiști; a cântat cu mulți artiști renumiți de la acea vreme, un exemplu fiind Maria Tănase.
Și unchiul meu, Damian Luca, a cântat la nai și a fost o super-vedetă a anilor ’70 în România. Așa că, în familia mea, deja cunoscătoare a acestui instrument, am ajuns și eu să mă îndrăgostesc de el de mic copil.
Ați fost crescut de bunicii materni și, la majorat, v-ați decis să fugiți din România, prin Iugoslavia. Ce a însemnat, pentru dumneavoastră, plecarea și decizia de a o lua de la zero într-o țară străină?
Un moment de nebunie, așa cum sunt majoritatea deciziilor luate la vârsta aceea, dar o decizie care s-a dovedit a fi una de bun augur. Am învățat foarte multe luând-o de la zero și forțându-mă să mă descurc singur de la o vârstă atât de fragedă.
Ați recunoscut recent, într-un interviu, că nu dragostea de nai v-a făcut să alegeți acest instrument în copilărie, ci un moment de ambiție, atunci când ați cântat greșit și cei din jur v-au apostrofat. Cum a decurs relația dumneavoastră cu naiul de-a lungul anilor, până în prezent?
Cred că pentru fiecare dintre noi există un mod diferit de a face lucrurile, motivația de bază trăgându-se ori din frică, din ambiție sau din dragoste. Indiferent de motivație, găsim pasiune pentru lucrurile pe care le facem, mai ales atunci când acestea fac parte din domeniul artistic. La mine a fost mai mult ambiția, dar într-un fel, asta m-a ajutat să-mi depășesc multe bariere.
Ați stat ani buni în Statele Unite ale Americii, o perioadă importantă a carierei muzicale. Care credeți că este diferența dintre un artist care se formează peste Ocean și unul care își începe evoluția în Europa?
Cred că singurul lucru important este ca artistul să știe ce vrea și să nu se oprească pentru nimic în lume. Trebuie să aibă o viziune clară asupra creației sale, să știe exact ce vrea, atât de la el însuși, cât și de la arta pe care o creează și să nu asculte de gura lumii, indiferent de mediul în care acesta s-a dezvoltat și a crescut ca artist.
Într-o carieră care se întinde deja pe aproape 30 de ani, ați avut oportunitatea să cunoașteți sau să împărțiți scena cu mulți artiști internaționali. Care sunt cei care v-au impresionat, fie prin capacitățile profesionale, fie prin cele umane? Este foarte greu să fac o clasificare, cu fiecare dintre ei am avut o experiență specială. Aș putea spune că James Brown și Joe Cocker sunt artiștii internaționali cu care am avut unele dintre cele mai frumoase colaborări artistice; amândoi au fost foarte speciali din punct de vedere profesional, dar și uman. Majoritatea artiștilor de calibrul celor doi sunt niște super oameni, îi mulțumesc mereu Lui Dumnezeu pentru toate oportunitățile pe care le-am avut.
La începutul anilor 2000, ați organizat un concert cu adevărat spectaculos în fața Palatului Parlamentului, practic reintroducerea dumneavoastră pe piața din România. ‘Damian’s Fire’ a fost o explozie de lumină, culoare și efecte speciale, realizate alături de o echipă venită de peste oceane. Cum vă amintiți acea experiență? Concertul Damian’s Fire a fost unul dintre cele mai mari concerte și o experiență cu totul și cu totul specială. La doar 30 de ani, m-am ocupat de tot ce însemna producție muzicală, video și de toată organizarea evenimentului în sine. A fost, poate, cea mai dificilă perioadă a carierei mele, dar și cea mai frumoasă și, totodată, una benefică – am învățat foarte multe.
Ați avut și momente de tangență cu cinematografia. Au fost conjuncturale sau reprezintă o zonă artistică pe care vreți să o exploatați pe viitor?
În acel moment a fost una conjucturală, dar sunt deschis ca, în viitorul apropiat, să exploatez și această zonă. Chiar și acum sunt în discuții cu o casă de producție pentru o posibilă colaborare. Este vorba de un film și de un serial.
În ultima perioadă, v-ați făcut remarcat prin podcasturile pe care le realizați. Respectivele interviuri și dialoguri sunt bazate pe nevoia dumneavoastră de a relaționa cu cei din jur sau aveți înclinații jurnalistice pe care doriți să le consolidați în perioada aceasta?
Este mai mult curiozitatea mea de a învăța despre oameni, de la oameni. Sunt un consumator înfocat de podcasturi din afară, îmi place să învăț lucruri noi din experiențele și din cunoștințele celor din jur.
Andrei, băiatul dumneavoastră care tocmai a împlinit trei ani, s-a născut într-o familie de artiști. Vreți să îi cultivați încă de pe acum pasiunea pentru muzică?
Mai mult ca sigur, pentru educația lui generală, o sa studieze pian sau un alt instrument care îl va putea antrena din punct de vedere cognitiv. Muzica face bine la creier, dar nu pot să spun că îmi doresc din tot sufletul ca el să ajungă artist; tot ce îmi doresc este ca Andrei să-și aleagă singur ce vrea să facă, ținând cont de ce îl pasionează pe el. Este foarte important să faci ce-ți place în viață.
Avem speranțe că această vară va aduce cu sine și intrarea într-o stare de normalitate, după mai mult de doi ani de pandemie. Care vă sunt proiectele muzicale atunci când lucrurile vor intra pe făgașul normal?
Nu ducem lipsă de planuri niciodată. Împreuna cu proiectul meu “Damian&Brothers”, avem deja stabilite tot felul de concerte și de evenimente anul acesta; pe drum este și noul album al trupei. Pe lângă acest proiect, mă pregătesc pentru un concert cu naiul, pe care îl voi susține alături de Orchestra Simfonică.
