Înapoi la categorie

The Grand Heritage – Arta naivă, văzută prin ochii plini de candoare ai artiștilor populari

AccesoriiDesign & TehnologieEvenimenteExperiențeFrumusețeLifestyleModăPovești

Ediția 2019 a The Grand Heritage a debutat în data de 19 noiembrie 2019, în cadrul galeriei The Grand Avenue, evenimentul din acest an fiind dedicat unor forme de artă care reprezintă o altă viziune asupra satului românesc, definită prin acea inocență primară ce redescoperă lumea. În esență, arta naivă, căci despre ea este vorba, filtrează universul prin ochii plini de candoare ai artiștilor. Ea își are originea în oglinzile sufletului și ne redă, în același timp, copilăria și naivitatea.

Din punct de vedere instituțional, denumirea de artă naivă a apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, catalogând creațiile unor individualități care n-au frecventat școli de artă, ci au ajuns să-și constituie, pe cont propriu, atât viziunea, cât și mijloacele de exprimare plastică. Unele surse încadrează acești artiști drept “pictori populari”, “primitivi moderni”, vorbindu-se despre o “artă instinctuală”. Toate, în esența lor, sunt fațete ale creativității țărănești și ale unei spiritualități bogate, capabile să cuprindă toate aspectele vieții.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 19 noiembrie 2019 – 29 noiembrie 2019, în cadrul galeriei comerciale The Grand Avenue, situată în Calea 13 Septembrie nr. 90 din București.

În România, unul dintre primii reprezentanți ai artei naive este Stan Ioan Pătraș, binecunoscut publicului pentru sculpturile sale din cimitirul vesel de la Săpânța. Tot o viziune aparte despre satul tradițional sunt și modurile artistice de reflectare a realităților din universul lumii rurale, respectiv masca, înfățișând un mod ironic de asumare a lumii, spre eradicarea racilelor caracterului uman, precum și păpușile, ca viziune mirifică asupra lumii și formativ-educativă despre om, în diversele sale ipostaze.

Artiștii populari prezenți la a treia ediție a evenimentului The Grand Heritage:

 

Mariana Mihuț – Pictură naivă

 

Mariana Mihuț reprezintă a patra generație din cunoscuta familie de pictori din Brusturi, județul Arad. Născută sub același acoperiș, copil fiind, Mariana îl observă pe bunicul ei, Petru Mihuț, pictând. La vârsta de 16 ani își descoperă, la rândul său, darul și pasiunea pentru pictură și expune alături de bunic și de mătușa Rodica Nicodin la importante expoziții și festivaluri de artă naivă din țară și din străinătate. În luna mai 2005, francezii au descoperit cu uimire și încântare tablourile de pictură naivă ale tinerei artiste. Modestă și timidă, născută într-o familie de pictori țărani autodidacți din Țara Zarandului, Mariana expunea, pentru prima dată, la Nantes, iar, apoi, un an mai târziu, era invitată de echipa celui mai prestigios muzeu francez de artă naivă să participe la deschiderea stagiunii 2007 cu expoziția “Mariana Mihuț et l’école de Brusturi”. În fața unui tablou al Marianei, vizitatorul străin are două atitudini: dacă a vizitat deja România, regăsește cu plăcere ceea ce a considerat că este cel mai reprezentativ și mai autentic – satul de munte românesc; iar dacă nu cunoaște România, își dorește să descopere această oază de echilibru, de calm și de seninătate care se găsește undeva în estul Europei.

Paul Buța – realizator de măști

Născut în satul Rai din Comuna Murgeni, de mic copil este remarcat de către profesori și pus să interpreteze diferite scenete umoristice la manifestările școlare. Ajunge la Liceul Pedagogic din Bârlad, unde se înscrie în grupul de satiră, alături de care obține primele premii de interpretare actoricească. Începe să participe la cele mai mari festivaluri de umor din țară, în cuplu și individual, unde primește recunoașterea unor jurii alcătuite din mari personalități ale scenei românești. A început să realizeze măști imediat după Revoluție, atunci se ocupa de punerea în scenă a unei piese cu obiceiuri populare. Invariabil, erau necesare măști pentru spectacole și, pentru că nu găsea de unde să le achiziționeze, s-a apucat să le conceapă. “Jocul cu măști este, cu siguranță, un obicei străvechi, iar măștile reprezintă oameni răi, afurisiți, cărpănoși. Masca era pentru străbuni o încriminare a răului, oamenii buni nu se ascundeau sub măști”, susține Paul Buța.

Simona Văduva – realizator de păpuși

Născută în anul 1967 la Râmnicu Vâlcea, Simona Văduva a absolvit Liceul de Arte Plastice din Craiova, având specialitatea de pictor decorator. Încă de mică a fost atrasă de confecționarea păpușilor, mai ales că a făcut parte dintr-o generație de copii care nu a avut parte de multe jucării, așa că a început să-și confecționeze propriile păpuși, de multe ori apelând la fețele de pernă ale mamei sau alte țesături care îi cădeau în mână. Din anul 2012 s-a apucat mai serios de această îndeletnicire, iar din anul următor a început să participe la târguri organizate de Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, precum și la Muzeul Țăranului Român.

Elena Mateescu – realizator de păpuși

Născută în Curtea de Argeș, un loc cu o profundă încărcătura istorică și culturală, Elena Mateescu a fost atrasă dintotdeauna de arta populară, dezvoltându-și abilitățile în zona confecționării de păpuși îmbrăcate în costume populare, a trăistuțelor populare cu motive naționale și, foarte special, a pictării icoanelor pe sticlă. Marea ei pasiune este însă cea legată de păpuși, cărora le dă viață cu o nemărginită pasiune, mai ales că pune mare preț pe autenticitatea costumelor, astfel că a ales să colinde țara în lung și lat pentru a identifica și restaura porturi populare, pe care apoi le miniaturizează. Astfel, rezultatele muncii acesteia sunt excepționale: păpuși unice, îmbrăcate în costum autentic românesc cu opinci de piele în picioare, jucării care ajung să facă copii fericiți și să îndrăgească tradițiile populare. De asemenea, icoanele pictate de Elena Mateescu au o mare expresivitate și ne duc cu gândul la bunătatea oamenilor și la tradițiile neamului românesc.

Ioan Măric – pictură naivă

Născut în 1945 în satul Lucani din județul Bacău, Ioan Măric este cunoscut în lumea artistică drept “Bădița”, având o experiență excepțională, cu peste 100 de expoziții personale și peste 500 de expoziții colective în țară și în străinătate. Ioan Măric a urmat Liceul de Arte Plastice și a fost elev al celebrului profesor Ilie Boca la Școala de Arte, acolo unde a făcut trei ani de pictură și trei ani de grafică. Expune constant începând cu anul 1973, iar în anul 2004 devine membru al Academiei de Arte Tradiționale din România. În anul 2008, Parlamentul European îi consacră o expoziție – “Un naiv în Parlament”, iar patru dintre operele sale sunt cumpărate de instituția europeană pentru a fi duplicate și utilizate în școlile primare de pe bătrânul continent. În prezent, Ioan Măric are lucrări și colecții particulare din Italia, Israel, Franța, Germania, Canada, SUA, Japonia, Rusia, Polonia, Ungaria, Spania, Austria, Eleția sau Olanda, considerând satul ca principală sursă de inspirație pentru operele sale, cu tot ceea ce îl caracterizează: vorbe, tradiții, legende, povestiri, proverbe sau mituri.

Vasile Șușcă – realizator de măști

Vasile Șușcă este acel român autentic, născut în inima Maramureșului, care vorbește necontenit despre trecutul nostru, despre apartenența dacică și despre izvorul de inspirație pe care l-au oferit aceștia culturii populare românești. Recunoaște că încă din copilărie avea înclinații către artă, fiind pasionat de pictură, creație populară, tatăl său fiind croitor, meserie pe care a practicat-o și el ani la rândul. Măștile l-au atras dintotdeauna, mai ales când vedea cetele de colindători de pe ulițele satului din perioada sărbătorilor de iarnă. Artistul crede că originea măștilor se pierde în negura vremii, unde personajele mistice conduceau comunitatea, fiind inițial de sorginte păgână, ca apoi să devină o contopire dintre cultul pre-creștin și creștin-ortodoxism. Operele sale au fost expuse în toată țara, fiind prezent și în străinătate, la târgurile de turism din Viena, Berlin, Strasburg, Bruxelles, Veneția, precum și la evenimente de profil din SUA. A avut colaborări și în zona cinematografică, cea mai importantă fiind cu regizorul lungmetrajului Transylvania, Tony Gatlif, cel care l-a cooptat în producție pentru realizarea tuturor măștilor folosite în film.

 

Partenerii expoziției sunt: JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Crama Rotenberg și Concordia.

 

Despre The Grand Heritage

The Grand Heritage este primul proiect din România care așază arta tradițională românească acolo unde îi este locul, în topul manufacturilor internaționale, în imediata vecinătate a luxului artizanal. Arta autentică românească este, în esență, un meșteșug desăvârșit de secole, de cei mai pasionați români, cei înzestrați cu un talent nativ de a transforma banalul în excepțional. The Grand Heritage a pornit de la ideea de a regăsi, de a salva și de a îmbogăți arta tradițională românească, de a o face cunoscută în lume și de a îmbrățișa ideea că cel mai bun ambasador al țării noastre poate fi însuși românul autentic, cel talentat și mândru de originile sale.

Proiectul The Grand Heritage a luat ființă în 2017 și este un concept cultural al SCH Grand, sub egida căruia sunt susținute valorile autentic românești, precum și expresia artistică în toate formele sale. SCH Grand încurajează arta și originalitatea ca fiind parte a expresiei poporului român, mai ales acum, în prezent, într-un moment de regăsire a identității naționale.

Galerie foto