Simona Țăranu este una dintre cele mai carismatice prezențe de la pupitrul știrilor sportive de la Digi Sport și Digi24, fiind cea care ne aduce cele mai noi și interesante informații ale zilei. Mai nou, a decis să prezinte, alături de Viorel Grigoriu, DigiSport Matinal de weekend, tocmai pentru că dragostea de televiziune nu o poate ține departe de muncă și de colegi. Regăsiți în rândurile care urmează un interviu plin de sinceritate despre începuturile în presă, despre felul în care ne schimbă pe fiecare dintre noi pandemia care a lovit întreg globul, precum și detalii legate de dorințe ascunse sau despre viața de familie.
În perioada facultății, ai studiat regie și film, iar astăzi ești în lumina reflectoarelor, fiind prezentator la unul dintre cele mai apreciate posturi de știri din România. Televiziunea a fost planul tău încă de la început sau lucrurile s-au așezat în carieră pe măsură ce dobândeai experiență?
Nicidecum, nu a fost televiziunea printre priorități. Eram fascinată de lumea cinematografiei și în această direcție îmi doream să evoluez. Doar că planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg. În anul al treilea de facultate mi-am dorit să ușurez efortul financiar al părinților mei și cea mai la îndemână opțiune a fost televiziunea. Și a fost dragoste la prima vedere.
Facultatea m-a ajutat enorm. Nu aveam trac în fața camerei de luat vederi, simțeam că fac asta dintotdeauna. Așa au trecut mai bine de opt ani. Am prezentat știri generaliste, iar după doi ani am ales știrile din sport. Atunci am început sa mă dezvolt profesional cu adevărat. Digi Sport a fost prima televiziune din România care a avut un jurnal pe chroma key (studio virtual), unde combinam elemente reale, precum prezentatorii și invitații, cu decoruri exterioare (teren de fotbal, handbal, baschet) și personaje din lumea sportului, prezentate sub formă de hologramă în mărime naturală.
M-am implicat și în domeniul auto, unde am adus timp de un sezon ultimele noutăți. Acum am făcut pasul către emisiunile sportive și prezint, alături de Viorel Grigoriu, DigiSport Matinal de weekend. Asta se întâmplă o dată pe săptămână, pentru că nu am vrut să renunț la știri.
Televiziunea are un ritm foarte alert, mai ales în cazul tău, când vorbim de live-uri realizate pe parcursul întregii zile. Ce înseamnă pentru tine această experiență, de a fi zi de zi în fața celor care vă urmăresc, de a ști că ești privită și ascultată de sute de mii de oameni?
Televiziunea absoarbe multă energie, concentrare, dedicare, la care se mai adaugă evenimente, diverse proiecte și întâlniri. Este o responsabilitate enormă. Mulți văd, puțini cunosc. Toate proiectele în care sunt implicată sunt în regim de live, adică în direct, nimic înregistrat. Iar pentru asta nu e suficient să te pregătești doar în redacție, nu e ca și cum ai plecat de la serviciu și nu mai ești interesat de ceea ce se întâmplă în jurul tău. De fapt, întreaga viață se învârte în jurul acestei profesii. Ești mereu conectat la tot ceea ce se întâmplă. Nu poți fi jurnalist doar în timpul petrecut la serviciu.
Nu de puține ori am sacrificat familia, timpul petrecut cu cei dragi, pentru a mă dedica profesiei. Trebuie să fii informat în permanență, să fii disponibil oricând pentru a aduce primul informația celor care te privesc. Pentru mine, pentru că iubesc acest domeniu și ador ceea ce fac, e o normalitate, un stil de viață. Mai greu este pentru cei care îți sunt alături și trebuie să suporte anumite sacrificii.
Ești din Piatra Neamț, un oraș situat într-unul dintre cele mai frumoase zone ale României, acolo unde oamenii sunt cunoscuți pentru căldura și ospitalitatea lor. Cum crezi ca ți-a influențat felul de a fi de acum, la maturitate, locurile și oamenii care ți-au fost modele în copilărie?
Atunci când încă locuiam în Piatra Neamț, mai exact în perioada liceului, nici nu visam că voi ajunge să lucrez în televiziune. Abia după ce viața mea a luat o turnură neașteptată, am realizat că multe personalități din lumea televiziunii sunt originare din Neamț. Chiar am fost surprinsă să aflu ca nu sunt puține deloc. Asta m-a facut să le urmăresc activitatea cu mai multă atenție și, ca în orice meserie, să mai “împrumut” câte ceva.
Poate sunt subiectivă, dar provin dintr-un oraș foarte frumos. Mic, dar cochet, cu oameni de toată isprava. Sunt tare mândră de zona din care provin, de dascălii care mi-au îndrumat pașii, de copilăria colorată pe care am avut-o. Poate e o zonă în care oamenii au mai mult curaj. O încredere sădită din școală și familiei. Nu știu dacă e vorba de presiune, dar la noi încă se merge pe principiul “dacă X a putut, ție ce îți lipsește?!”.
Acum câteva zile, jurnaliștii Digi 24 au demarat proiectul #amgrijă, un concept prin care oamenii sunt invitați să devină mai responsabili, mai onești și, poate, mai atenți cu cei din jur. Ce trebuie să învățăm noi, ca popor, din toată această experiență a unei pandemii globale care, iată, afectează stilul de viață al fiecăruia, fie că suntem direct implicați sau doar trebuie să respectăm un set de reguli impuse de această situație?
Colegii mei desfășoară o campanie foarte importantă pentru această perioadă, căreia m-am alăturat și eu. Cu siguranță va trece. Cu răbdare, cu responsabilitate, cu prudență și solidaritate vom depăși și această încercare. Dar limitarea proporțiilor acestei pandemii ține de fiecare dintre noi. Izolarea, autoizolarea sunt necesare. Și, fără să ne dăm seama, ceva se va schimba în noi. În vremuri de pandemie, o îmbrățișare, o strângere de mână reprezintă un adevărat pericol.
Dar putem și să profităm de această perioadă. Poate fi un moment bun de reflecție. E timpul să ne tragem sufletul. Să privim totul ca pe o șansă a unei reconfigurări. Să respirăm și noi dar și planeta. Pe care am sufocat-o cu stilul nostru invaziv. Să avem grijă de noi și de cei din jur, să nu ne lăsăm copleșiți de veștile rele sau de teamă. Este o perioadă dificilă, dar va trece și e important să ne menținem un anumit nivel de activitate, de energie pozitivă.
Am observat, în ultima perioadă, o reacție de mobilizare foarte puternică a societății civile, în special a multor companii din mediul privat, care și-au arătat susținerea față de instituțiile statului. Crezi că această grea încercare poate fi un început pentru o apropiere mai bună între societate, mediul de afaceri din România și stat, astfel încât lucrurile să funcționeze mult mai bine în viitor?
Eu văd totul ca pe o încercare, dar și ca pe o nouă șansă. Dacă ne dorim să ne punem în evidență calitățile, cred că acum este cel mai bun moment. Și aici mă refer la solidaritate, la umanitate, la omenie, pentru că acest virus impune o serie de măsuri fără precedent la scară planetară. Mesajul pe care îl primim este să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru. Acum avem șansa de a deveni mai oameni decât am fost. Nu mai e vreme de stat pe margine și arătat cu degetul, nu mai e loc de reproșuri și nemulțumiri. E simplu: stop și de la capăt. Să ne schimbăm radical atitudinea, comportamentul, felul în care facem lucrurile, felul în care ne raportăm la cei din jur. Ori ne implicăm ori acceptăm pierderi uriașe. Și poate fi vorba chiar de oamenii dragi de lângă noi. Depinde de fiecare cum va ieși din nou în lumea pe care o formăm cu toții. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
Am observat, de-a lungul timpului, că esti o mare amatoare de excursii și de experiențe care să îți completeze stilul de fi, precum și capacitatea de interacțiune cu cei din jur. Ești de părere că cea mai importantă resursă a noastră de autoeducare stă în felul în care știm să gestionăm relațiile cu cei din jur?
Suntem într-o continuă dezvoltare. Ne dorim să asimilăm cât mai multă informație. Dar calitatea acesteia depinde de capacitatea de triere pe care o avem sau nu. Iar această capacitate nu o dezvoltăm dacă stăm pe margine, arătăm cu degetul și nu facem nimic pentru evoluția noastră.
Vacanța înseamnă noi experiențe, cunoaștere, libertate, deschiderea către alte lumi. Înainte să pun atât de mult accent pe călătorii și să am parte de tot felul de experiențe, îndrăznesc să spun că vedeam totul într-o manieră extrem de subiectivă, chiar limitată. Nu numai că nu acceptam un alt mod de a gândi, dar judecam destul de ușor. Călătoriile mi-au deschis apetitul spre cunoaștere, am devenit mai tolerantă, mai empatică și mai puțin vulnerabilă. Nu sunt un călător de “all inclusive”. Îmi place să interacționez cu oamenii, să le aflu poveștile, să știu câte ceva despre cultura lor, mă documentez temeinic asupra locurilor pe care le voi vizita. Musai trebuie să fie zone în armonie cu natura. Iar bagajul de experiențe și de cunoștințe pe care l-am acumulat îmi dă încredere și completează acest puzzle al dezvoltării mele.
Felul în care gestionăm însă relațiile cu cei din jur vorbește deschis despre noi. Este expunerea transparentă a fiecăruia. Dacă ne referim și la aceste vremuri de pandemie, chiar putem caracteriza pe cineva dupa felul în care interacționează sau după cum se raportează la nevoile și problemele celor din jur, dar și ale societății. De aceea mă întorc la ideea că e o șansă în plus de reflecție asupra propriul eu și de a ne autoeduca. Dar, în același timp, trebuie să avem grijă și de Sufletele de lângă noi, să le respectăm și să empatizăm cu nevoile lor, pentru că suntem parte a aceleiași Creații.
Vorbind de experiențe proprii, cum ai defini, în aceste vremuri, luxul? Ce înseamnă el pentru tine?
Nu mi-am făcut niciodată un obiectiv din ceva material. Nu îmi lipsește nimic și, mai devreme sau mai târziu, reușesc să achiziționez ceea ce îmi doresc. Evident, nu mi-am pus dorințe nerealiste sau care depășesc limitele bugetului.
Dar ce reprezintă cu adevărat luxul pentru mine? Libertatea și timpul. Libertate de exprimare, de a acționa, de a face ceea ce îți dorești. Evident, fără a crea un disconfort celor din jur, fără a le afecta existența în vreun fel. Când apari la televizor și ești persoană publică, trebuie să ai o anumită conduită, să te exprimi într-un anumit fel, să nu superi, să nu deranjezi, să îți suprimi uneori trăirile.
Luxul e reprezentat de libertatea de a face ceea ce îți dorești, fără să îți pese de gura lumii, fără griji că nu ești în “trend”, fără să îți sacrifici energia și timpul pentru a fi pe placul tuturor, la dispoziția tuturor. Libertatea de a face lucruri pentru tine, de a prețui propriul timp, care este cel mai important.
În această perioadă simt că parcă am primit timp. Mai mult. Pentru mine și cei dragi. Pentru a privi în interior. Oare îmi place ceea ce văd? Îmi place ce fac? Îmi place ce am construit? Sunt mândră de acțiunile mele? Oare sunt suficiente?! Câți dintre noi aveau acest timp până acum? Trebuie să înceapă curățenia și dezinfectarea. Mai ales a conștiinței și sufletului fiecăruia dintre noi.
Iar această pandemie ne va ține în izolare până când vom analiza sau schimba radical atitudinea, comportamentul, până când vom reflecta cu adevărat la ce e important pentru noi. Care este, cu adevărat, luxul suprem la care tindem cu toții în această călătorie numită viață?!
Și, după ce se va sfârși cu bine această perioadă, cu siguranță îmi voi achiziționa o vacanță 🙂
În trecut, ai menționat că visezi să te muți definitiv într-o altă țară, alături de soțul tău. Care au fost bazele acestei declarații, simți că îți poți atinge potențialul maxim în altă parte?
Când mă gândesc la potențial, nu pot să mă refer la partea financiară. Contează, dar nu e cea mai importantă. Trebuie să iubești ceea ce faci, pentru că, înainte să fii remunerat pentru activitatea ta, plătești tu cu timpul tău. Deci acest timp trebuie să fie o investiție în tine, iar nu o risipă.
Nu mă conduc după grafice, nu am așteptări ca să nu am parte de dezamăgiri. Iau viața ca pe o călătorie. Savurăm clipa, ne facem planuri pe termen scurt și mediu, iar viața nu a încetat să ne surprindă. Cu bune și cu rele. Toate fac parte din această călătorie. Până nu se oprește la dorința Creatorului, e în regulă să ne bucurăm, să fim triști, să fim nemulțumiți, dar nu punem noi punctul final. Așa că încercăm să ne bucurăm cât putem de ceea ce facem, de noi, de ce avem. Merg pe principiul că așa cum ne așternem, așa dormim.
Ne plac joburile pe care le avem în țară și am reușit să facem din orice activitate un mod de viață. Însă nu ne înțelegem cu frigul. Mi-ar fi plăcut să trăim într-o țară cu o altfel de climă, mai blândă. La început a fost Italia. Cu mâncarea lor ca un festin la fiecare degustare, cu oamenii veseli și sociabili, cu clima mediteraneană. Dar, în ultimii ani, fiind atrași de vacanțe în zone cât mai îndepărtate și exotice, locuri care nu au cunoscut pic de nea, acum visăm la o căsuță pe o insulă exotică. Amândoi suntem însă firi extrem de active și plecarea din România rămâne la stadiul de gând, propunere de luat în calcul într-un viitor nu chiar apropiat. Și asta pentru că nu știu dacă vom reuși să ne dezvoltăm cel puțin la fel de frumos cum am făcut-o aici și să obținem din nou armonia dintre job și familie.
