Irina Mohora este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare ale postului național de televiziune, acolo unde a trecut prin toate etapele jurnalistice până să ajungă în fața telespectatorilor. Fire foarte optimistă și în permanentă căutare de a-i ajuta pe cei din jur, Irina ne povestește în rândurile de mai jos despre cum a ajuns să lucreze în televiziune, ce a însemnat să fie parte a primei telenovele filmate în România și cum este viața de familie, mai ales acum, când în viața lor a apărut și micul Zian.
Lucrezi în televiziune de aproape 14 ani și ai trecut prin toate etapele jurnalistice necesare: ai fost reporter, apoi redactor și, la final, și realizator. Ai absolvit Comunicare și Relații Publice, însă te-ai îndreptat către alt domeniu, chiar dacă cele două meserii au foarte multe în comun. Cu ce crezi că te-au ajutat studiile în meseria pe care o practici astăzi?
Cred cu toată ființa mea că nimic nu este întâmplător. Lucrurile se întâmplă cu un scop. Inițial, îmi doream să lucrez în publicitate. Advertising-ul era atunci la modă și îi tenta pe foarte mulți din generația aceea. Și pe mine! Mi se părea un domeniu plin de provocări, îmi plăceau strategiile din culise, îmi plăcea tot! Asta voiam să fac. Televiziunea nici nu se afla pe „lista mea”. Am început studiile în comunicare și, în paralel, să lucrez în televiziune din anul 2 de facultate. O să îți spun, cu toată sinceritatea, că, în meseria pe care o practic de 14 ani, cel mai mult m-a ajutat practica. Eu am învățat, făcând. A contat enorm în însușirea tuturor cunoștințelor legate de domeniul televiziunii. Faptul că, încă de la început, nu am avut parte doar de teorie. Evident, cursurile sunt importante și reprezintă baza în orice domeniu și pentru orice meserie, însă totul devine mult mai ușor dacă ai disponibilitate și șansa să le dublezi și de practică. Știi ce se spune despre meseria asta. Ca o înveți furând. Nu stă nimeni să te îndrume. În televiziune, fiecare are job-ul și rolul lui. Nu este ca și cum ai zilnic un profesor alături care să te ghideze. Trebuie să fii mereu atent la tot ce se întâmpla în jur.
Ai cochetat, la un moment dat, și cu actoria, având un rol în “Secretul Mariei”, considerată una dintre primele telenovele românești, filmată în 2005. Au trecut deja 15 ani de atunci și totuși ai rămas fidelă televiziunii…
Da, așa este. Cu toate că apari tot pe micul ecran, sunt două meserii diferite. Am avut șansa să am un rol în prima telenovelă românească. Tot în timpul facultății, proiect pentru care am făcut o pauză de aproape un an cu televiziunea. Pe atunci, eram reporter la o emisiune de divertisment. Ți-am spus mai devreme că nimic nu este întâmplător? Inițial, era o actriță pentru acest rol, însă, chiar în momentul începerii filmărilor, scenariul s-a modificat și i s-a distribuit un alt rol. Și așa scenariștii au început din nou căutările pentru rolul Irinei. Așa se numea personajul meu. Și iată că am apărut eu. Irina în rolul Irinei. Am fost la casting și am luat proba. Țin minte perfect și acum. Era spre sfârșitul lunii august când am început filmările. Îmi aduc aminte și cu ce eram îmbrăcată în prima scenă. Ce amintiri frumoase ai trezit cu această întrebare! Îți mulțumesc!
Telenovela fost un real succes, asta și datorită echipei și a faptului că domnul Valeriu Lazarov și-a pus amprenta pe acest proiect. Am trăit o expriență extraodinară. A fost genial. Să lucrez cu actori pe care doar pe scenă și la televizor îi vedeam, iar acum erau, la propriu, lângă umărul meu și schimbam replici. Ce emoții am avut în primele săptămâni! Am filmat multe luni de zile și mi-am dat seama că, dacă aș fi vrut să continui pe acest drum, indicat ar fi fost să fac facultatea de actorie. Eram deja studentă la comunicare și parcă ceea ce începusem în televiziune era sufcient cât să știu că mai vreau. Mai erau multe de descoperit și de făcut. Așadar, am jucat în acest serial și, cu toate că mi s-a mai propus un rol în următorul proiect, m-am reîntors la televiziune.
De când ai devenit persoană publică, lumea te știe într-o singură relație, cea care s-a și transformat într-o căsătorie trainică. Te cunoști cu Marius de foarte mult timp și sunteți într-o relație de când erai foarte tânără, iar povestea voastră pare ruptă dintr-un film: v-ați cunoscut când aveai 16 ani, ați devenit iubiți la 20 de ani ai tăi, te-a cerut în căsătorie un an mai târziu și nunta a avut loc după alți câțiva ani. Cum ți se pare acum acest scenariu, uitându-te în urmă?
Tare frumos și plin de romantism! Mie îmi place să savurez fiecare etapă. Așa s-a și întâmplat. Nu ne-am propus ceva anume, dar acesta a fost ritmul nostru, având în vedere că eu eram și foarte tânără. Cred că fiecare pas dintr-o relație are rolul și farmecul său. De ce aș vrea să mă grăbesc? De ce aș vrea să sar perioade în care sunt emoționată sau cu fluturi în stomac, în care sunt curtată, sau cele în care simți că nu mai poți de dor? Nu ne-am grăbit, ci doar am savurat din plin. Iar acum ne bucurăm și ne distrăm alături de puștiul nostru!
Am trecut, la începutul acestui an, printr-o perioadă foarte complicată, ce a însemnat o izolare forțată în case dar și multe proiecte profesionale rămase la stadiul de proiect. Cum ai perceput toate aceste luni?
Cu toate că acestă pandemie m-a prins lucrând în redacția de știri, prezentând zilnic cele mai noi informații, la început nu mi-a venit să cred. Nu știam cât de grav va fi. Nici când au închis grădinițele nu realizam ce urma. Asta până nu m-am trezit „închisă” în casă. Partea bună este că am fost zilnic activă. Emisiunea a continuat, iar eu am aflat ce înseamnă #workfromhome. Nu mai experimentasem niciodată așa ceva. Pentru mine, a fi în direct, așa cum am avut șansa să lucrez mereu, a însemnat să fiu în studio sau pe teren. Acum, timp de două luni, am fost în direct zilnic, realizând interviuri prin Skype. Să știi că nu m-am plictisit absolut deloc. Nici nu aș fi avut când, cu job-ul zilnic, cu puștiul mereu pe lângă mine, cu gătitul de mai multe ori pe zi. Plus că am devenit partener principal de joacă pentru Zian. Imaginația mi-a fost intens provocată. Am făcut picnicuri pe balcon, experimente cu mâncare, cu tornade în borcan sau vulcani care erupeau (știu rețeta perfectă de lavă din bicarbonat și mult oțet, cât să fie miros de se simte și la vecini), am decorat casa într-o săptămână și pentru Crăciun și, la câteva zile distanță, și pentru Paște, iar împreună cu cel mic am învățat în pandemia acesta numele tuturor speciilor de dinozauri. 🙂
Ai fost implicată, de-a lungul timpului, în multe proiecte umanitare sau de responsabilitate socială. Cum ți s-au părut românii în această perioadă a pandemiei și ce crezi că se va schimba de acum încolo în acest domeniu, în care ideea de a-ți ajuta aproapele și de a ne sprijini unii pe alții ar trebui să devină o obișnuință, nu doar o excepție în situații de criză sau în preajma sărbătorilor?
Tot sincer îți răspund că, din păcate, nu cred că o schimbare permanentă, în bine, va lăsa amprenta asupra majorității, în urma virusului care ne-a amenințat sănătatea și chiar viața. Oamenii uită repede. Dar, strict în această perioadă, mi s-au părut mult mai responsabili, mult mai solidari și extrem de prompți la nevoile celor din jur. Nu toți, e adevărat, dar o mare parte. Cred că media a avut un rol extraordinar. Ne-a oferit multe exemple pozitive și demne de urmat. Așa că mă bucur pentru că oamenii s-au lăsat inspirați în a trece la fapte și intenții bune, în urma știrilor și a emisiunilor pe acest subiect. Cred că și social media a avut un rol important și de impact în acțiunile care au avut loc. În urma experienței, de peste șase ani, pe care am dobândit-o în poziția de președinte al Asociației Zâmbetul Îngerilor, și mai ales mergând des printre cei care sunt în grupul nostru țintă și susținuți zilnic de campania umanitară „Sendvișul de la miezul nopții”, iți pot spune că e absolut minunat faptul că oamenii ajută în situații de criză sau în preajma Crăciunului sau a Paștelui, însă în restul anului nu se mai întâmplă nimic. E atât de important pentru cei în nevoie să fie susținuți și ajutați constant. Chiar îmi amintesc cum îmi spunea o asistentă dintr-un centru pentru copii, acum două ierni, că au atât de multă ciocolată în luna decembrie că nu mai știu ce să facă cu ea. Dar, în februarie sau în alte luni ale anului, nu le mai deschide nimeni ușa și copiii sunt uitați acolo. Până la Crăciunul următor.
Zian Mina, băiatul tău, face la finalul lunii noiembrie patru ani. Ai declarat că îți dorești doi copii, așa că este clar că ai în plan acest lucru. Care crezi că este diferența optimă între frați astfel încât aceștia să ne înțeleagă bine și să nu existe gelozii sau conflicte între ei?
Da, mereu m-am văzut mamă de doi copii și încă mă văd astfel. Cred că aș savura și mai mult la al doilea copil perioada de ‘bebelușenie’. Acum mă bucur din plin de puștiul meu. Este o perioadă în care ne distrăm tare mult și râdem mult împreună. E așa de amuzant și de drăgălaș. În fiecare zi aștept să văd ce năzdrăvănii mai face sau ce îmi mai spune. Cât despre o diferență ideală de vârstă între copii, cred că este extrem de relativ. Este alegerea fiecărei familii în parte. Cât și cum pot ei să ducă, ce sprijin au sau nu, când și cum își doresc. Pe mine, dacă mă întrebai imediat după ce am născut dacă mai vreau un al doilea copil, ziceam da. Și acum zic da, dar atunci aș fi vrut să se întâmple cât mai repede, la maximum un an distanță. Acum, îmi dau seama că nu m-aș fi bucurat atât de mult de Zian, nu aș fi fost doar a lui. Și mi-a plăcut să fiu doar cu el, să îl descopăr zilnic și să devenim super echipă.
Știm că nu ții diete speciale și că nu exagerezi deloc cu sala și totuși ai un trup de invidiat, chiar și după ce ai fost însărcinată recuperarea fiind foarte ușoară. Așa că nu te întrebăm despre rețete minune de slăbit, ci despre rețetele culinare preferate și care sunt cele pe care le-ai încercat în perioada aceasta de izolare în casă…:)
Doamne, dar ce nu am încercat! Am făcut toate rețetele pe care le știam. Am reîntepretat unele dintre ele. Am gătit și de două sau de trei ori pe zi. Am noroc că la mine ciorbele sunt baza. Zian le adoră și atunci îmi este mai ușor. Nu pot spune că am făcut ceva nou sau în mod special pentru că eu și înainte găteam des pentru familia mea, însă acum ritmul a fost altul. Noi nu mâncam dulciuri multe. Nu pentru că nu vrem, ci pentru că nu ne plac. Nici lui Zian nu îi plac. Nici la petreceri nu gustă prăjituri sau tort. Preferă un pic de ciocolată simplă și atât. Așa că a prăjituri miroase mai rar la noi în casă. În rest, fac de toate și am încercat să gătesc sănătos, așa cum obișnuiesc, dar ne-am mai și răsfățat cu înghețată, cartofi „prăjiți” la cuptor, iar eu am făcut o pasiune pentru nachos, pe care îi mâncăm cu un sos guacamole la care am devenit expertă în ultimele luni.
Trăim o perioadă în care oamenii pun foarte mare preț pe imagine și, din acest motiv, apelează la diferite metode pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic. Pentru mulți dintre ei, operațiile estice rezolvă, mai degrabă, o problemă emoțională și mai puțin una fizică. Care este părerea ta legată de intervențiile estetice și de modul în care apelează oamenii la ele?
Totul cu moderație. Atât timp cât intervențiile estetice, oricare ar fi ele, rămân la scopul lor, acela de a înfrumuseța și de a îmbunătăți anumite aspecte, de a te face să te simți mai bine și să ai mai multă încredere în tine, cred că fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul său. Am văzut multe cazuri în care era mai bună varianta before și nu after. De aceea, e indicat să ne informăm atât despre intervenția în sine, cât și despre medici sau despre clinică. E important să îți acorzi timp, atenție, să te îngrijești și să te respecți. Să înveți să faci toate acestea nu este niciodată prea târziu. Uneori, oricât de multe îmbunătățiri am aduce exteriorului, dacă înăuntru nu simțim iubire, nu găsim echilibru, armonie și nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem deja, frumusețea și lumina noastră nu se va vedea.
