Bucureșteanul Ovidiu Solcan este arhitect de meserie, însă are o admirație aparte pentru capacitatea artei de a transmite emoții în cele mai pure forme ale sale. A început prin a picta, după care a simțit nevoia de a realiza ceva diferit: s-a decis să realizeze colaje folosind bucăți rupte din reviste, mai întâi într-o structură abstractă, apoi, când tehnica i s-a cizelat, a trecut la portrete cu o expresivitate profundă. Lucrează și câte 200-250 de ore pentru un tablou, însă rezultatele stârnesc valuri de admirație printre cei care le privesc.
În prezent, Ovidiu Solcan și-a mutat atelierul de creație în The Grand Avenue, lucrările sale putând fi admirate de toți cei care vizitează galeria, ca parte a proiectului The Grand Heritage de susținere a valorilor autentice românești.
În ziua de astăzi, arta ia cele mai nebănuite forme. Lucrările contemporane sunt o modalitate de exprimare sau, mai degrabă, o formă de manifest?
În cazul meu, cu siguranță sunt o modalitate de exprimare. Totuși, granița dintre cele două este subțire pentru că în momentul în care adaugi o cauză în care crezi cu adevărat și pentru care lupți, lucrările de artă contemporană se transformă foarte ușor într-un manifest. Cu mici excepții, toți artiștii au avut momente în care au creat și lucrări manifest. Deci văd această modalitate de manifest prin artă foarte posibilă, chiar și în cazul meu.
Care ar fi, în opinia dumneavoastră, definiția curentului pop-art?
Curentul pop art este, de fapt, artă populară. El a fost inspirat de bogăția imagistică a consumerismului și, grație lui Andy Warhol, a rămas un reper stilistic constant. Într-o lume în care suntem programați să cumpărăm un produs prin campanii media outdoor, SEO, AdWords, prin influenceri etc. regăsesc logic ca această „popularitate” forțată să fie preluată și în artă.
Eu folosesc ca materie primă reviste, care ele în sine sunt o componentă populară, având în vedere că sunt cele care trasează trend-uri și aduc în atenția maselor subiecte de interes cât mai larg – popular.
Arta vizuală necesită timp de reflexie și de analiză pentru a fi înțeleasă în complexitatea ei. Cum putem compensa lipsa de timp și de atenție la detalii într-un secol al vitezei și al digitalizării?
Sincer, nu cred că putem compensa nicicum lipsa de timp. Ne scapă timpul. Totul se mișcă mai repede decât noi. Îmi aduc aminte de un spot TV în care o persoană își cumpără ultimul model de computer existent, iar în momentul în care ajunge acasă și pornește computerul vede pe pagina web pe care o deschide că tocmai a apărut noul model de computer.
Criteriul cel mai important în comportamentul de consum îl reprezintă noutatea. Deci timpul de analiză și reflexie nu pot fi compensate pentru că pierdem noutatea. Chiar și arta mea se bazează pe acest element.
Recunosc că am ajuns treptat de la pictură la colaj, pentru că aceste colaje reprezintă elementul de noutate în ceea ce privește creația mea. Acest lucru îmi este confirmat constant, mai ales că, de când lucrările sunt expuse publicului larg, în galeria The Grand Avenue, toți vizitatorii care calcă pragul galeriei îmi spun că este pentru prima dată când văd lucrări realizate prin această tehnică.
Desigur – în artă, lucrurile evoluează și inovează ceva mai greu. Deci mă voi folosi de acest element de noutate ceva mai mult decât mă folosesc de ultimul iPhone :). Personal, am observat o atracție spre unicitate a admiratorilor de artă.
Spre exemplu, de curând am colaborat cu un artist programator care realizează colaje digitale, pe care l-am rugat să reproducă unul din colajele mele. Am pus laolaltă cele două lucrări, colajul analog (realizat de mine din bucăți de hârtie lipite manual) și pe cel digital (realizat de el prin cod de programare) și am rugat followerii de pe pagina de instagram @ovidiu_solcan să ne spună părerea lor.
Cred că oamenii au preferat colajul meu pentru elementul de unicitate ce nu poate fi reprodus ca duplicat și pentru emoția pe care o transmite, care încă nu poate fi reprodusă mecanic.
Interviu Ovidiu Solcan
Colajele pop-art au devenit o parte importantă din viața dumneavoastră, mai ales din prisma timpului petrecut la realizarea lor. Cum și-au făcut ele loc în programul zilnic și care au fost primele contacte cu acest gen de artă?
Colajele încă își fac greu loc în viața de arhitect cu normă întregă, care este foarte provocatoare și, totodată, mare consumatoare de timp. Încerc să le combin într-un mod cât mai armonios, dar recunosc că timpul îmi este deseori potrivnic. În schimb, este adevărat că fac exact ceea ce îmi place și nu simt că muncesc, chiar dacă ziua mea începe la șase dimineața și se termină după miezul nopții. Începuturile au fost timide….Acum mai mulți ani pictam. În același timp, făceam și colaje digitale.
Din nevoia de a acoperi suprafețe mari de culoare altfel decât cu acrilic, s-a născut această idee de „colaj”. Având câteva reviste la îndemână, la un moment dat, am făcut mai multe tablouri în care am combinat acrilic-ul cu bucați de hârtie. Am fost atât de încântat de rezultate, încât de atunci am fost mai fascinat de hârtii rupte, decât de vopseluri.
Care a fost sursa de inspirație pentru primele tablouri realizate?
Primele subiecte au fost picturi abstracte. Ulterior, am combinat pictura cu colajul, iar mai apoi am început să lucrez la colaje tip portret – pentru că mi se par cele mai expresive. Este posibil să fi fost și o ambiție de a demonstra că pot realiza portrete folosind tehnica colajului. Ce-i drept, colajele portret sunt cel mai dificil de realizat din cauza micro-expresiilor facile pe care îmi doresc să le surprind prin această tehnică și, din acest motiv, la realizarea acestui tip de colaj sunt necesare între 200 – 250 de ore de muncă.
În momentul de față, mă inspiră foarte mult simplitatea și coloristica portretelor pop art ale celebrului Wedha – elemente pe care le aplic, într-o formă reinterpretată, lucrărilor mele.
Cum decurge realizarea unui tablou: de la alegerea imaginii reproduse și până în momentul în care lucrarea ajunge în posesia unui iubitor de artă.
Cred că cel mai simplu ar fi să vă povestesc istoria ultimelor două colaje.
Ultimul colaj la care lucrez, în prezent, în cadrul atelierului din The Grand Avenue este o reproducere a celebrei lucrări „La blouse roumaine” a lui Matisse.
ONG-ul Datini Contemporane, care a identificat un fenomen de detașare al valorilor societății moderne de tradițiile românești și care susține tradițiile și meșteșugurile poporului nostru, m-au întrebat dacă mă pot alătura cauzei lor. Am răspuns pozitiv invitației lor și voi dona acest colaj, care va fi scos la licitație în cadrul unui eveniment pe care ONG-ul urmează să îl organizeze.
Am ales tema „la blouse roumaine” pentru că frumusețea iei românești este, poate, una dintre singurele datini încă apreciate, atât pe plan local, cât și internațional și, totodată, pentru că am păstrat esența culturală românească și am transpus-o prin tehnica colajului, în contemporaneitate.
Colajul anterior, finalizat chiar înaintea începerii expoziției, a avut ca sursa de inspirație filmul “Ray”. Am fost atât de impresionat de viața, creativitatea și muzica celebrului cântăreț de jazz încât am vrut să surprind, în felul meu, bucuria muzicii lui, pe care am ascultat-o pe tot parcursul procesului de creație.
Materia primă pentru aceste colaje este reprezentată de reviste, în special cele glossy. Mai folosești și alte materiale sau ai încercat și alte variante de a-ți exprima viziunea atunci când te afli în fața șevaletului?
Desigur că am încercat și alte materiale: materiale textile, obiecte de plastic, diferite aliaje, dar rezultatul final nu a reușit să mă mulțumească.
Sunt în permanentă căutare activă de idei/inspiratie și metode inovative de a transpune sentimente și emoții în plan fizic. Chiar dacă în acest moment sunt nișat mai mult pe interpretarea în stil pop-art a colajelor, înainte de toate „I am a creative”. De curând, mi-a venit ideea de a încerca să fac colaje folosind bucăți de hârtie mototolită. Acum sunt la stadiul în care încă mă gândesc la cum aș putea să fixez hârtia mototolită astfel încât să nu se deformeze în timp.
Sunt o sursă inepuizabilă de idei, dar, totodată, sunt conștient că o mică parte din aceste idei vor ajunge să fie materializate.
