Înapoi la categorie

Andreea Răducan: Gimnastica este combinația unică dintre grație, eleganță, forță și viteză

AccesoriiDesign & TehnologieEvenimenteExperiențeFrumusețeLifestyleModăPovești

Un campion în adevăratul sens al cuvântului și, în același timp, o mare luptătoare, Andreea Răducan a rămas fidelă sportului care i-a adus atâtea bucurii, fiind, astăzi, la conducerea Federației Române de Gimnastică din țara noastră.

Știe că acest sport trece printr-o perioadă de reconstrucție și și-a asumat dificila misiune de a scrie, alături de o echipă extraordinară, o nouă filă de succes, atunci când rezultatele muncii lor vor începe să apară. Până atunci, se bucură de viața de familie și de rolul de mamă a micuței Amira, care, de curând, a împlinit un an.

Sunteți una dintre cele mai iubite sportive ale României, atât prin prisma performanței, cât și a caracterului și a personalității dumneavoastră. Ce îi trebuie unui copil pentru a lua calea succesului în gimnastică?

Gimnastica este unul dintre cele mai frumoase sporturi. Te obligă să combini grația și eleganța cu forța și viteza. E nevoie de un cumul de calități, de talent și foarte multă muncă. Nu știu ce altă meserie m-ar fi învățat atât de multe lucruri cât am avut ocazia să deprind și să trăiesc datorită sportului de performanță. În plus, sportul nu te învață doar cum să câștigi o medalie.

Momente de limită pe care trebuie să le analizezi cu atenție, depășirea obstacolelor care, inevitabil, apar în viața unui sportiv de performanță, lucrul în echipă, motivația pentru a fi, în fiecare zi, mai bun, atingerea obiectivelor, disciplina, atitudinea de lider a unei echipe sunt doar câteva dintre situațiile cu care m-am confruntat ca sportiv de performanță. Și totul a meritat din plin! Nimic din ceea ce am învățat în sport nu-mi este de prisos și foarte mult din ceea ce am dobândit ca sportiv folosesc și în activitățile mele de astăzi.

Țara noastră este un nume de referință în gimnastica internațională, având una dintre cele mai bune școli din lume. Antrenori români care fac performanță se găsesc pe toate continentele. Ce îi trebuie României ca să folosească la maxim această resursă extraordinară?

Școala românească de gimnastică s-a clădit datorită unor oameni foarte implicați, pasionați de acest sport. Antrenori și sportivi au pus umărul la acest brand minunat de care eu sunt foarte mândră. Într-adevăr, mulți antrenori au ales, ulterior, să părăsească România și să antreneze în țări cu care ne luptăm acum umăr la umăr. Probabil și datorită condițiilor de antrenament sau a faptului că remunerația acolo este una corectă. Acesta este, de fapt, și factorul principal al declinului gimnasticii românești.

Când ești în situația de a accepta că un număr de aproximativ 500 de antrenori sunt în toată lumea…nici nu mai e loc de atâtea întrebări care să răspundă la situația deloc plăcută cu care ne confruntăm astăzi în gimnastica românească. Poate că un sistem refăcut, o infrastructură corespunzătoare la cluburi și o remunerație pe măsură ar ajuta ca o parte dintre profesioniștii plecați în afara țării să revină acasă, în România.

Sunt țări în lume care atrag foarte mulți sportivi, în special datorită bazelor de pregătire și a sistemului performant de pregătire și de recuperare.

Care sunt șansele ca România să devină, pe termen mediu și lung, un centru regional de antrenament pentru gimnaști din toată lumea?

În alte țări, lucrurile sunt diferite, există cluburi private acolo unde copiii încep să practice gimnastica și, abia la momentul în care au performanță și sunt în situația de a merge la echipa națională, nu mai plătesc orele de antrenament sau antrenorul. La noi, nu există aceste cluburi private și, totuși, părinții contribuie financiar la desfășurarea activității în sala de gimnastică. Fie echipament, fie deplasări la diferite competiții sau cumpărarea vreunui aparat care trebuie schimbat.

Când vorbim, însă, de lotul național, condițiile sunt foarte bune și în cazul lotului masculine, care se pregătește la Lia Manoliu, și în cazul lotului feminin, care se pregătește la Deva. Lipsește, într-adevăr, partea de recuperare medicală, atât de importantă în sportul de înaltă performanță. Sunt echipe care vin, în cantonamente de pregătire, fie la centrul de la Deva, la Complexul Lia Manoliu sau pentru competiții de verificare la Complexul Olimpic de la Izvorani.

De mai bine de un an vă aflați în fruntea Federației Române de Gimnastică. Această instituție trece printr-o perioadă de schimbare de generații, mai ales la nivelul sportivilor seniori. Mihai Covaliu, preșdintele COSR, spunea că atenția principală trebuie îndreptată către olimpiadele din 2024 și 2028.

Care sunt speranțele noastre pentru următoarele mari competiții internaționale?

Așa este. Situația pe care gimnastica o traversează acum nu este una simplă deloc. Am ales să fac acest pas – foarte curajos, de altfel – datorită unui număr de antrenori care au considerat că pot face mai mult pentru gimnastică dacă sunt în interior. Lucrurile merg destul de greu și sunt conștientă că o persoană, oricare ar fi ea, nu poate schimba sau corecta un sistem care scârțâie de mulți ani. Vreau doar ca, în toată perioada în care voi fi la conducerea acestei federații, să am convingerea că tot ce a ținut de mine, Andreea Răducan, am făcut.

Investim foarte multă atenție și tragem speranța că, în 2024, lucrurile vor arăta mai bine decât acum. Însă chiar și așa, mesajul meu este unul de susținere pentru generația de acum. Sunt alături de sportivi, dar și de antrenori, și ne străduim ca tot ceea ce au nevoie în pregătire să le oferim. Așa cum le-am spus, însă, în locul lor pe aparate nu se poate urca nimeni. E nevoie de foarte multă muncă și răbdare.

Interviu Andreea Răducan

Aveți o mare responsabilitate, prin poziția pe care v-ați asumat-o în cadrul sportului românesc. În același timp, de un an, sunteți și în postura de părinte, ceea ce înseamnă, de asemenea, foarte multă implicare din partea dumneavoastră.

Cum reușiți să împăcați, zi de zi, aceste două lucruri foarte importante?

Fiecare zi este o provocare! Într-adevăr, programul este unul foarte solicitant și încerc să fac față cu brio. Perioada de început a fost foarte grea. Nu am avut posibilitatea să rămân cu micuța acasă, fiind ședințe și diferite deplasări. Am mai luat-o cu mine, când s-a putut, însă acum pot respira mai liniștită pentru că mama a luat decizia de a renunța la serviciu și a venit să ne ajute cu cea mică, astfel că eu să pot merge la birou și să fiu prezentă la întâlnirile importante.

Amira este o fetiță minunată și suficient de năzdrăvană cât să ne țină pe toți în joc de glezne, dar este bulgărele nostru de energie și este minunat cum un suflețel poate aduce atâta dragoste și împlinire.

Anul 2018 consemnează un moment important în cariera oricărui gimnast – în luna mai ați fost introdusă în International Gymnastics Hall of Fame – o recunoaștere oficială a contribuției adusă acestui sport.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincție?

Am fost extrem de bucuroasă când am aflat vestea că voi fi inclusă în galeria celor mai mari gimnaști din toate timpurile. Este un sentiment unic și poate că am conștientizat, o dată în plus, că munca depusă atât timp, încă de la vârsta de patru ani, nu a fost în zadar. Ce mulțumire poate fi mai mare decât să știi că rămâi în istoria domeniului în care ai activat!?

Acum, la 35 de ani proaspăt împliniți, vă puteți declara o femeie împlinită: ați cunoscut marea performanță, aveți o familie frumoasă și vă dedicați viața profesională tot gimnasticii, din postura de manager.

Ce face Andreea Răducan în puținul timp liber rămas, care vă sunt pasiunile?

Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Familia îmi dă echilibru pentru a face lucrurile pe care mi le doresc și încerc mereu să mă înconjor de oameni frumoși. Asta îmi face munca mai ușoară și mai plăcută. Timpul liber rămas îl dedic exclusiv familiei și, în special, Amirei.

Ați terminat un Master în jurnalism și ați dovedit că aveți o pasiune pentru scris în momentul în care a apărut cartea „Reversul Medaliei”, dedicată tatălui dumneavoastră.

Ce a însemnat publicarea acestui volum, mai exact ideea că oamenii vor citi povestea carierei dumneavoastră, așa cum ați simțit-o în fiecare zi în care ați intrat în sala de antrenament? 

Cartea autobiografică Reversul Medaliei a venit ca urmare a întâlnirilor cu studenții sau cu oamenii din diferite companii. Toată lumea mă întreba despre sportul pe care l-am practicat, despre antrenamente, viața de cantonament, competiții, pastila pentru răceală și gripă…și le-am răspuns mereu cu drag, până când cineva m-a întrebat: „Tu povestești foarte frumos, n-ai vrea să scrii o carte?”

Inițial, am spus că nu cred că e cazul să scriu o carte. Și, fără să spun cuiva sau să-mi pun vreun deadline, am început să lucrez la acest proiect, împreună cu o prietenă. În concluzie, este o carte pe care publicul a cerut-o. Și, pentru că am avut un feedback foarte bun, precum și doritori din afara țării care să afle povestea, cartea este tradusă și în limba engleză.