Anca Dumitrescu este prezența plină de energie care ne face diminețile mai frumoase, atunci când postul urmărit este Digi 24. Mereu o fire optimistă și plină de energie, Anca iubește meseria de jurnalist și nu se vede făcând altceva, deși a absolvit atât Jurnalismul, cât și Relațiile Economice Internaționale. Este pasionată de fotografie și crede că Bucureștiul este un oraș în care merită să trăiești, cu toate neajunsurile sale. O discuție sinceră despre viață, bucurii, dorințe și frământări, alături de o femeie care consideră că rolul de mamă a maturizat-o și a disciplinat-o.
Ești una dintre cele mai constante și plăcute prezențe de la Digi 24, devenită cunoscută după atâția ani la pupitrul Digimatinal. Ce înseamnă pentru tine acest program, cum ți-a influențat viața?
Mulțumesc pentru compliment. Viața ți se schimbă atunci când locul de muncă este în televiziune, iar când job-ul presupune să faci matinalul, totul devine și mai complicat. Exagerez puțin… E vorba de adaptare, de organizare. Ține mult de cât de tare îți place ce faci și de cât ești de dispus să fii riguros cu tine însuți. Primii ani de matinal, când nu îl aveam încă pe Matei, a fost mai ușor. Eram și mai tânără, e drept :). Odată cu apariția lui Matei, timpul meu cu mine a scăzut considerabil, la fel și odihna fără griji. E drept, avantajul unui astfel de program e faptul că am posibilitatea să petrec multe momente cu el. Dimineața mea începe la 3.30. Dacă sunt optimistă, spun că ziua mea e foarte lungă prin comparație cu a celor care se trezesc în timpul matinalului. Dacă sunt realistă, spun că este un program draconic pe care, probabil, nu mulți l-ar putea respecta. Nu te înveți niciodată cu trezitul la mijloc de noapte și secundele în care sună alarma sunt, în fiecare zi, la fel de grele. Îmi intru însă repede în ritm, nu plec de acasă fără să iau micul dejun și fără să îmi beau cafeaua. Matinalul nu înseamnă doar trezirea în miez de noapte, înseamnă somn de prânz, înseamnă alimentație corectă, înseamnă mult antrenament cu tine însuți astfel încât la 6 să pară că ai dormit zece ore și că esti în cea mai bună zi a ta. În fiecare zi!
Ai absolvit două facultăți cu profiluri foarte diferite – relații economice internaționale și jurnalism. Când te-ai hotărât că televiziunea este locul de muncă în care să te vezi lucrând zi de zi?
Încă din școala generală mi-am dorit să fac televiziune. Am vrut să dau la Jurnalism din prima, însă am ascultat sfatul părinților care erau firesc îngrijorați de faptul că o astfel de facultate îmi va limita opțiunile foarte mult. Mi-au explicat că îmi va fi greu să lucrez într-un alt domeniu, în caz că nu mi se îndeplinește visul cu televiziunea, așa că am căzut de acord să dau la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE. Tot acolo am urmat și un master. Mi-am dus visul mai departe și, în anul II de ASE, am dat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București. Le-am făcut în paralel și am trecut prin sesiuni în care aveam chiar și câte 15-16 examene. Mi-am dorit să fac asta și nu mi s-a părut greu, deși acum, când mă uit în urmă, mi se pare aproape imposibil. Șansa mea în televiziune a fost doamna Ileana Cîrstea, profesoara de dicție a multor dintre cei și cele pe care îi vedeți acum la televizor.
Suntem într-o perioadă extrem de agitată, în care informațiile vin către noi din foarte multe surse, fie oficiale, fie neoficiale. Cum trebuie să se comporte un jurnalist în aceste vremuri, cum reacționează un profesionist la ‘fake news-uri’?
Este mai greu pentru un profesionist să cadă în capcana unui fake news. Cred că un astfel de bruiaj mediatic apare atunci când nu există apetență pentru informație. Avem nevoie de educație în acest sens și nu cred în curentele actuale care promovează refuzul de a te uita la știri sau la televizor. Trăim în epoca informației și avem la dispoziție nenumărate canale prin care știrile circulă. Suntem liberi să alegem în ce sau în cine credem, dar nu înainte de a căuta răspunsuri în cât mai multe direcții. Nu înțeleg cum, atunci când mergem la medic sau la farmacie, știm mult mai bine decât doctorul sau farmacistul de ce avem nevoie, însă, atunci când e vorba de informare și informație, preferăm să închidem urechile și alegem să deschidem ochii la cine știe ce postare virală.
Mulți spun că televiziunea este un stil de viață și că, odată intrată în sânge, greu reușești să scapi de acest microb. Te vezi făcând altceva într-un orizont mediu de timp?
Nu, în niciun caz. Sau acum nu. Nu știu dacă este neapărat un microb, dar este una din meseriile care se face cu multă pasiune, așa cum unii sunt doctori sau profesori întreaga viață.
Ai un băiețel, Matei, care a implinit cinci ani, o perioadă în care au fost foarte multe schimbări în viața ta, în care altele au devenit prioritățile. Cum ești tu acum, cum te organizezi pentru a petrece cât mai mult timp cu copilul tău?
Până în martie, până să înceapă pandemia, Matei mergea la grădiniță și aveam și o doamnă minunată care mă ajuta cu el atunci când eu trebuia să mai stau la serviciu sau să dorm. Din martie, l-am ținut acasă și mi-am adaptat programul la nevoile lui. Am norocul că doarme încă la prânz și putem face și acest lucru împreună. Au fost cinci ani minunați. Grei pe alocuri, dar cu multe satisfacții. Este un copil cuminte, un copil care nu mi-a dat multe bătăi de cap. Maternitatea te schimbă: te maturizează, te disciplinează, te învață să îți păstrezi calmul.
Ai spus, într-o prezentare de-a ta, că te consideri un om norocos. Ce crezi că trebuie să aibă o persoană pentru a intra în categoria celor norocoși?
Norocul vine din binecuvântare și asta nu este posibilă dacă nu crezi în Dumnezeu.
Ești obișnuită zi de zi cu un stil sobru, elegant, potrivit televiziunii. Care este însă stilul Ancăi Dumitrescu atunci când nu este în fața camerelor de filmat?
Unul foarte sport. Nu pierd foarte mult timp în fața oglinzii dacă nu trebuie să merg la un eveniment. Tot matinalul m-a educat să îmi fac rapid o combinație de haine pentru că la patru dimineața nu ai timp să alegi prea mult. Sunt mai mereu pe fugă, am și un copil, aleg variantele de haine lejere, relaxate. Admir mămicile care ies pe tocuri sau se asortează ca în reviste atunci când ies pe stradă, însă nu m-aș vedea așa. Și, în plus, eu sunt “ca de la televizor” trei ore pe zi 🙂
Lucrezi dimineața, ceea ce înseamnă că programul tău este un pic diferit de al celor din jurul tău. Cum îți petreci timpul liber, când reușești să te vezi cu prietenii?
Nu am fost niciodată pasăre de noapte sau o adeptă a cluburilor, motiv pentru care nu mi-a fost foarte greu să am un astfel de program. Nu vă imaginați că un matinal se culcă la ora 20 sau 21. E drept, așa ar trebui să facă, dar nu este posibil. Tot un 22-23 prindem și noi până intrăm în pat, de aceea e necesar somnul de prânz. Am timp să ies cu prietenii seara (fără să exagerez cu ora de revenire acasă) și în weekend-uri.
Postezi în online foarte multe fotografii realizate de tine. Se vede că este una dintre pasiunile tale, aceea de a imortaliza momente, locuri sau oameni. De ce crezi ca a devenit așa de iubită fotografia în ultimul timp, în condițiile în care mare parte din conținutul postat de cei din social media gravitează în jurul imaginilor și mai puțin în cel al cuvintelor?
Răspunsul e în întrebare: dacă iubești oamenii și locurile, îți dorești să le imortalizezi. E un hobby fotografia și, în același timp, o competiție cu mine însămi în goana după cele mai frumoase momente și cele mai bune fotografii. Îmi doresc să merg mereu în locuri în care nu am fost (chiar și când vine vorba de București), îmi caut cât mai multe ocazii pentru fotografii. Nu reușesc să suprind mereu ce simt sau ce mă face să vibrez, însă pot spune că punctez cam toate momentele pe care le transform în amintiri. Contul meu de Instagram este un fel de jurnal fotografic pentru mine și îmi place să dau scroll pozelor pentru a retrăi clipele imortalizate.
Ești bucureșteancă și aici trăiești de mai bine de 34 de ani. Cum vezi tu orașul acesta, mixul de oameni, diversitatea arhitecturală și dinamismul, în comparație cu alte capitale europene?
Am călătorit mult, însă nu m-aș muta într-un alt oraș. Îmi place Bucureștiul pentru că este un oraș complet și pentru că are foarte multe locuri încă nedescoperite de la diferite zone ce pot fi explorate pentru poze, până la varietatea de cafenele și restaurante. Suntem mulți cei care abia așteptăm să plecăm într-un city-break peste hotare, deși nu am vizitat mai nimic în orașul în care trăim; este păcat să numim ”vacanță” doar momentele în care părăsim Capitala. Așa e, sunt multe lucruri care ar putea arăta sau ar putea funcționa mai bine, dar atunci când vorbim despre ele să nu uităm să punem în balanță și punctele tari ale orașului. Este mult mai ușor să critici decât să îl descoperi, e mai ușor să dai un like unei poze făcute într-o altă capitală europeană (și nu numai) decât să o descoperi și să o promovezi pe a ta. Trebuie să înțelegem, în primul rând, că București nu înseamnă doar Centrul Vechi și Casa Poporului. Sunt o mulțime de alte zone sau locuri ce merită să îți răpească puțin timp și câteva cadre foto.
De multe ori profit de drumul liber spre casă și caut noi trasee ca să descopăr zone neexplorate. Îmi place să mă pierd pe străduțe pe care nu am mai fost, să mănânc în locuri în care nu am mai oprit.
Eu chiar cred în București și în potențialul pe care îl are ca oraș turistic. Îmi place să descopăr și pe conturile de Instagram ale altora locuri despre care eu nu știam și îmi propun, de fiecare dată, să le vizitez și eu și, de ce nu, să încerc să folosesc un alt unghi de abordare pentru fotografii. E o comunitate frumoasă cea care se ocupă cu promovarea locurilor faine din București și mă bucur că, în ultima perioadă, am început să fac parte din ea.
Pentru mulți dintre noi, luxul are o definiție aparte. Cum ai defini acest lucru, în viziunea ta?
Pentru un copil din Africa, luxul se traduce printr-o ciocolată, în timp ce pentru un om care are totul, luxul înseamnă abundență. Cred că luxul este, de fapt, o exaltare născută din nevoi satisfacute în diferite forme. Uite, pentru un matinal, somnul este un lux 🙂
Ești un om optimist, mereu cu zâmbetul pe buze, lucru pe care telespectatorii Digi 24 îl adoră. Ai avut momente în care ai crezut că optimismul este o stare supraevaluată?
Niciodată. Și sper că telespectatorii să plece dimineața spre serviciu cu o stare de bine. Sunt multe dimineți în care poate venim după o noapte nedormită sau în care poate că avem vreo suferință de ordin fizic sau suntem îngrijorați de ceva ce se întâmplă acasă, dar nimic din astea nu trebuie să treacă sticla. Dimineața, oamenii au nevoie de energie ca să înceapă încărcați ziua și cred că optimismul pe care îl transmitem se întoarce, de multe ori, ca un bumerang. Nu degeaba se spune că îți induci stare de bine dacă râzi. Eu le mulțumesc telespectatorilor pentru că ei sunt motivul pentru care zâmbesc la ora 6 dimineața!
