Valentino Clemente Ludovico Garavani, cunoscut în întreaga lume a modei după prenumele său, s-a născut în Voghera, o comună din provincia Lombardia, situată în nordul Italiei. Pasiunea pentru modă a descoperit-o încă de mic, atunci când, copil fiind, se ducea cu mare plăcere să urmărească piese de teatru sau de operă. Valentino era încântat de costumele actorilor și cântăreților, de opulența acestora și era convins că poate realiza lucruri cel puțin la fel de spectaculoase. Anii au trecut și micul Valentino dovedea că pasiunea pentru modă și pentru creație nu era doar o toană trecătoare a copilăriei, așa că părinții săi l-au încurajat în a-și dezvolta această latură artistică. Primul contact cu croitoria îl are în atelierul mătușii sale Rosa, apoi trece drept ucenic al Ernetinei Salvadeo, un producător local de haine. Studiază franceza și moda țării vecine la Milano, iar apoi, sprijinit de familie, Valentino se decide să se mute la Paris, pentru a urma Școala de Arte Frumoase.
Ucenicia
Anii de școală au trecut repede și, imediat după finalizarea studiilor, tânărul Valentino Garavani se angajează ucenic la Jean Dessès, unul dintre cei mai influenți creatori de modă din capitala franceză, acolo unde își perfecționează tehnica de creație. După cinci ani de experiențe, Valentino se decide să se mute în micul atelier al lui Guy Laroche, cel care lucrase drept asistent al lui Dessès și care acum pornise pe cont propriu. Anul 1960 a fost unul de cotitură pentru tânărul designer italian. Valentino se decide să se întoarcă în țara natală și se stabilește la Roma, oraș devenit o atracție globală pentru celebrități și oameni bogați. Tot în același an îl întâlnește pe Giancarlo Giammetti, un tânăr care studia arhitectura. Astfel, prinde viață o prietenie extrem de trainică, cei doi fiind și în prezent foarte apropiați. Având o mare încredere în talentul lui Valentino, Giancarlo părăsește facultatea și devine partenerul de afaceri, precum și cel care va conduce partea financiară a viitoarei companii.
Primul mare succes
Anul 1962 înseamnă prima apariție în public a noii companii și, în același timp, primele aplauze la scenă deschisă. Are loc o prezentare de modă în cadrul Palatului Pitti din Florența, un loc în care Valentino se va întoarce, de-a lungul timpului, mereu cu plăcere. Brandul capătă rapid faima mondială, Valentino fiind considerat de Vogue unul dintre cei mai apreciați creatori de modă. Distincția supremă în acest domeniu, premiul Neiman Marcus, acordat în 1967, iar apoi titlul de Cavaler al Republicii Italiene și Legiunea de Onoare acordată de francezi, vin să completeze distincțiile importante primite, de-a lungul timplui, de către Valentino.
Celebritatea
În anul 1968, Jacqueline Kennedy, deja o celebritate la nivel mondial, a purtat la nunta ei cu milionarul Aristotle Onassis o rochie din dantelă, special realizată pentru acest moment. De-a lungului timpului, Jacqueline îi va rămâne fidelă designerului italian, devenind una dintre prietenele sale apropiate.
Printre alte personalități ale vremii care au îmbrăcat creațiile sale putem aminti pe Regina Paola a Belgiei, starurile marelui ecran precum Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn și Sophia Loren, dar și celebrități ale zilelor noastre, cum ar fi Claudia Schiffer, Julia Roberts sau Anne Hathaway, cea care este și în prezent foarte apropiată de fondatorul casei Valentino, fiind văzuți des împreună, mai ales la evenimente mondene.
Valentino în prezent
Valentino Garavani a fost implicat puternic în viața socială și în activități filantropice, iar în 1998 decide să își vândă compania către un grup de investitori germani, care au înstrăinat-o, apoi, către grupul Marzotto. Zece ani mai târziu, în grădinile luminate de lună ale muzeului Rodin din Paris, Valentino a celebrat ultima sa colecție alături de unu public privilegiat, retrăgându-se din lumea modei după o carieră de peste 45 de ani. În zilele noastre, Valentino Garavani își petrece timpul la una din nenumăratele sale vile din Spania, Italia, Marea Britanie sau Franța, înconjurat de prieteni, dar și de foarte mulți caței mopși, rasă pentru care are o slăbiciune aparte.
În prezent, casa de modă Valentino este deținută de grupul de investiții Qatar Mayhoola for Investments Spc, avându-l Director de Creație pe Pierpaolo Piccioli, aflat la conducerea casei din anul 2008.