Parte a noului val de actori care transformă percepția despre viitorul teatrului și a cinematografiei românești, Aida Economu are acel je ne sais quoi care o transformă într-un personaj și în viața reală. Aparent delicată dar, în același timp, puternică prin caracter, cu un aer boem ce transmite naturalețe, Aida Economu este actriță independentă, declarând că își împarte timpul între teatru, cinematografie și publicitate.
Face parte, în ultimii doi ani, din echipa Divan Film Festival, un proiect de suflet, și joacă pe scena Teatrului Metropolis. Iubește designul interior, muzica franceză și italiană a anilor ’60 – ’80 și este de părere că lucrurile capătă valoare doar atunci când transmit o poveste autentică.
Sunteți actriță, după școală, fiind absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale. Care este, însă, rolul dumneavoastră în viață?
Rolul meu este să fac câțiva oameni, pe care îi iubesc enorm, fericiți. Dacă se întâmplă puțin și peste asta, mă declar norocoasă.
Primele contacte cu actoria au presupus, probabil, și primele afinități care v-au format caracterul. Unele dintre ele se simt și astăzi, în stilul și atitudinea avută. Care au fost modelele care v-au influențat?
Caracterul meu s-a format acasă, în familie, prin educația pe care am primit-o. Apoi, am mai avut de-a lungul vremii niște întâlniri și niște exemple importante care au contribuit la grila mea de valori, dar vorbim de oameni, de caractere, nu de „celebrități”.
Firește că atunci când am intrat în lumea asta mi-am ales niște repere, dar care aveau legătură cu meseria sau cu felul în care acești artiști știau să devină oameni când nu erau pe scenă și, mai ales, eleganța cu care făceau această trecere. Una din actrițele și femeile care mă fascinează și-mi scurtcircuitează realitatea este Gina Patrichi… și nici măcar nu am cunoscut-o.
Designul este un alt capitol important din viața dumneavoastră. De ce credeți că trebuie să ne înconjurăm de elemente speciale, de lucruri care au o poveste și care transmit un mesaj despre caracterul omului care le deține?
Frumosul împletit cu calitatea (adică designul) are un efect special asupra oricui. Când cele două se îmbină și cu personalitate se întâmplă atmosfera, care, pentru mine, cântărește mai mult decât designul.
Mediul ambiant pe care ni-l construim (și-l mai lăsăm să se și întâmple) reflectă nu numai personalitatea nostră, dar și dorurile, aspirațiile, umorul sau sobrietatea și, nu în ultimul rând, felul în care ne raportăm la noi.
Îmi amintesc de Doamna T., eroina lui Camil Petrescu din Patul lui Procust, proprietar a unui magazin de mobile în stil cubist, renumit pe Calea Victoriei care, deși avea acces la tot ce era mai modern și mai „la modă”, nu putea renunța la mobilierul ei vechi și demodat din slăbiciune și înrădăcinare în trecut. Toate obiectele de care ne înconjurăm ne mobilează, de fapt, pe interior. Ne fac să zâmbim, să nu uităm, să ne amintim, să sperăm și să visăm.
Cum poate să supraviețuiască clasicul într-o lume din ce în ce mai digitală, axată foarte mult pe formă și din ce în ce mai puțin pe fond?
Nu știu dacă clasicul se încurcă de digital sau digitalul sabotează clasicul… cred că pot trăi alături, fără mari probleme. Și, până la urmă, clasicul nu e pentru toată lumea și nu-i nimic rău în asta. Cred că problema este la oameni și la faptul că, din tonele de informații la care avem acces în ziua de azi, nu filtrează nimic și iau totul de-a gata. Generații întregi care știu câte „nimic” din toate. Doctor Google, Sf. Tinder și bloggeri care au preluat puterea.
Interviu Aida Economu
Cum își definește un om stilul vestimentar în anul 2018, într-o perioadă în care revoluția fast fashion răpește mult din capacitatea de a-ți contura un stil propriu, original?
Prin cultura personală, care e cumva opusul „culturii generale”-aceasta fată mare, urâtă și plictisitoare. Ce vezi, ce asculți, ce citești, ce mănânci, ce iubești etc, toate astea ne influențează și ne definesc stilul.
Ce înseamnă luxul pentru dumneavoastră în ziua de azi?
Și azi și ieri: luxul nu are legătură cu ceea ce se cheamă „fiță”. Luxul este delicat, îl simți, dar nu îl poți atinge. Altfel, îmi plac și perlele și mătăsurile, dar pentru mine astea intră în categoria „frivolități”, iar luxul este departe de a fi frivol…
Chiar dacă sunteți la începutul carierei, aș vrea să faceți un exercițiu de imaginație și să ne spuneți cum credeți că veți fi percepută de public peste 30 de ani. Cum ar suna o descriere a omului Aida Economu, cât mai aproape de realitatea pe care v-o imaginați.
Un arc în timp cam mare! Peste 30 de ani o să am 62 de ani. Nu știu despre public, dar sper să fiu activă, să-mi păstrez umorul și greutatea, să-mi iubesc meseria și să mă raportez la vârstă cu decență și asumare. Și mai sper la câteva roluri, dar din superstiție, nu spun care.
