Inapoi la categorie

Monumentul Eroilor Pompieri – file de istorie așezate în fața clădirii The Grand

AccesoriiDesign & TehnologieEvenimenteExperiențeFrumusețeLifestyleModăPovești

Data de 13 septembrie are pentru români o puternică însemnătate – este ziua în care, acum 169 de ani, pompierii Bucureștiului au intervenit pentru libertatea țării și au luptat împotriva armatei turcești.

Pentru locuitorii Capitalei, această zi a căpătat conotații și mai ample, din momentul în care a devenit numele unei artere importante din oraș și, ulterior, al unui cartier. Monumentul Eroilor Pompieri, aflat în fața clădirii The Grand, este astăzi simbolul pompierilor militari din România și una dintre cele mai cunoscute ansambluri statuare din București.

File importante de istorie ale României s-au scris în acel moment de cotitură de la începutul toamnei lui 1848. La începutul acelui an, gravele mișcări de stradă din Paris l-au obligat pe regele Franței să abdice, după 18 ani de când urcase pe tronul țării, în urma Revoluției de la 1830. Șocul manifestațiilor se propagă rapid în Europa, fiind afectate, în scurt timp, țările central europene, printre care Imperiul austriac, statele germane și Principatele Române.

166 de pompieri contra 5000 otomani

Pe teritoriul românesc, revoluția și-a făcut resimțite efectele încă de la începutul verii anului 1848, atingând punctul culminant la 13 septembrie, atunci când a avut loc lupta rămasă în istorie drept Bătălia din Dealul Spirii. Istoria consemnează această luptă ca fiind ultima desfășurată pe teritoriul românesc dintre armata Țării Romănești și cea a Imperiului Otoman.

În acea zi de 13 septembrie, Compania de Pompieri București număra 166 oameni, aflați sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, iar corpul de armată turcesc avea peste 5000 de militari, în frunte cu Kerim Pașa. Nu se știe foarte exact motivul pentru care a izbucnit conflictul, în condițiile în care otomanii se retrageau către cazarma de la Dealul Spirii, iar românii veneau din sens opus, pe lângă Mânăstirea Mihai Vodă.

„Pe tunuri copii, că ne prăpădesc!”

La un moment dat, s-a produs o încăierare care s-a transformat, în scurt timp, într-o luptă adevărată. Istoria spune că pompierii români au fost lăsați să treacă de forțele armate ocupante, însă au fost șicanați și umiliți la fiecare pas făcut. Aproape de intrarea în cazarmă, fiind provocați permanent, primul glonț tras de români a pornit din pușca sublocotenentului Dincă Bălșan, moment în care s-a declanșat isteria. Căpitanul Zăgănescu a rostit atunci cuvintele care au rămas în istorie și care i-au animat la luptă pe români: “Pe tunuri copii, că ne prăpădesc!”

Monumentul Eroilor Pompieri

Falsul armistițiu al turcilor

Bătălia a fost extrem de intensă, cu multe victime de ambele părți, românii luptându-se vitejește, chiar dacă erau depășiți numeric. Unii dintre pompierii militari chiar au ajuns la cazarmă, în condițiile în care foarte mulți au murit în acel loc.

Observând că lupta capătă proporții extrem de grave și că foarte mulți oameni pier din ambele tabere, Karim Pașa solicită încetarea bătăliei, sub pretextul salvării de vieți omenești. Realitatea a fost însă alta, liderul otoman dorind să își protejeze proprii oameni: după ce pompierii români au depus armele, mulți dintre ei au fost uciși mișelește de turci.

Recunoașterea eroismului pompierilor

La numai 24 de ore de la luptă, în 14 septembrie 1848, Capitala a revenit sub ocupație otomană, însă jertfa pompierilor români nu a fost uitată până în zilele noastre, astfel că data luptei a devenit ziua pompierilor din România, începând cu anul 1953.

Înainte de această recunoaștere a importanței sacrificiului militarilor, o statuie a fost ridicată în București, la începutul secolului trecut, pentru a marca faptele de arme ale acestora: Monumentul Eroilor Pompieri, situată chiar pe Dealul Spirii, în fața Arsenalului Armatei.

Piatra de temelie a construcției a fost pusă în data de 11 iunie 1898 și a fost definitivată în data de 16 septembrie 1901, în cadrul unei manifestații solemne la care au participat și 17 dintre supraviețuitorii bătăliei de la 1848. Mai mult, în anul 1860, primul parlament al României acordă pensii pe viață supraviețuitorilor, precum și medalia nou instituită “Pro Virtute Militari”.

„Victoria înaripată” a militarilor

Statuia din fața clădirii The Grand, realizată de sculptorul Wladimir Hegel, are la bază un postament hexagonal din piatră, iar monumentul se compune dintr-un piedestal masiv, cu înălțimea de cinci metri, în forma de trunchi de piramidă, cu un brâu spre partea inferioară și cu un ornament arhitectural, sugerând un capitel, la partea superioară.

Compoziția statuară are o înălțime de 2,5 metri, reprezintă o femeie distinsă, cu chip solar, care ține în mâna stânga o trompetă, iar cu cealaltă mână sprijină trupul unui militar rănit.

Femeia simbolizează „Victoria înaripată”, care anunță mulțimii izbânzile idealurilor Revoluției române de la 1848. Pe latura din față a monumentului este fixată o placă de bronz cu inscripția: „Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător, MDCCCL (1900)”. Astăzi, statuia nu se mai află pe locul în care a fost așezată inițial, întrucât respectiva zonă a fost demolată de regimul Ceaușescu.

Dincă Bălșan – eroul Bătăliei din Dealul Spirii

Marele revoluționar Nicolae Bălcescu l-a catalogat pe Dincă Bălșan drept „eroul bătăliei de la Bucureşti cu turcii”, fiindu-i apreciate vitejia și determinarea din luptă. Istoria l-a consemnat pe acesta ca fiind un militar de carieră, petrecându-și mai bine de 40 de ani sub arme.

Născut în data de 15 martie 1817, la Caracal, Bălșan se înrolează ca voluntar în armata regulată a Țării Romănești, la numai 19 ani. Ajunge sublocotenent în data de 7 iulie 1848, fiind înaintat în grad de guvernul revoluționar.

Urmează binecunoscutul moment din toamna lui 1848, luptă căruia îi supraviețuiește. Anul 1850 îl găsește la comanda dorobanților din Mehedinți, iar zece ani mai târziu domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl avansează la gradul de căpitan, astfel încât ajunge, în 1877, comandantul garnizoanei Craiova. Moare la 8 august 1883 și este înmormântat în orașul natal.